Brașovul extinde în tot orașul colectarea selectivă a deșeurilor prin sistemul de ecoinsule digitalizate
#Postat de Jurnal Fm on septembrie 16, 2022
După cele 74 achiziționate de municipalitate, astăzi Primăria a depus solicitare de finanțare prin PNRR pentru alte 275 ecoinsule.
Brașovul trece într-o nouă etapă în ceea ce privește gestionarea deșeurilor de la populație, cea de extindere a sistemului de colectare selectivă la toate platformele de depozitare a deșeurilor din municipiul Brașov prin sistemul de insule ecologice cu containere separate pentru fiecare tip: biodegradabil, rezidual, sticlă, hârtie și carton, plastic și metal. Cea mai importantă achiziție a acestor ecoinsule poate fi finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență, iar primăria a depus astăzi solicitarea de finanțare pentru achiziția a 275 de ecoinsule de diferite tipuri. Acestea se adaugă celor 28 de insule ecologice informatizate instalate la începutul anului și celor 46 care au fost achiziționate și vor fi montate în următoarele luni.
,,Am fost printre primele municipii care au depus proiecte pe finanțările din PNRR pentru ecoinsule, asta pentru că ambițiile Brașovului sunt mari. Am depus un proiect pentru 275 de ecoinsule, care se adaugă la cele 74 pe care deja le avem amplasate sau în curs de livrare, astfel încât în termen cât mai scurt să avem o infrastructură coerentă, care să acopere întregul oraș, și care să le ofere cetățenilor Brașovului posibilitatea de a colecta și de a recicla ambalajele. Valoarea proiectului este de peste 30 de milioane de lei pentru cele 275 de ecoinsule”, a declarat primarul Allen Coliban.
Astfel, vor fi achiziționate 100 de insule supraterane Tip 1 încasetate cu 5 containere de câte 1.1 metri cubi (mc) pentru cele 5 fracții: biodegradabil; rezidual; sticlă; plastic și metal; hârtie și carton; 150 de insule supraterane Tip 2 compuse din 5 containere supraterane staționare, cu următoarele capacități pentru cele 5 fracții: biodegradabil: între 2 mc și 3 mc; rezidual: între 2 mc și 3 mc; sticlă: între 2 mc și 3 mc; plastic și metal: între 3 mc și 5 mc; hârtie și carton: între 3 mc și 5 mc și 25 de insule Tip 3 subterane cu containere individuale, compuse din 5 containere cu următoarele capacități pentru cele 5 fracții: biodegradabil: între 2 mc și 3 mc; rezidual: între 2 mc și 3 mc; sticlă: între 2 mc și 3 mc; plastic și metal: între 4 mc și 5 mc; hârtie și carton: între 4 mc și 5 mc.
,,Vorbim de ecoinsule îngropate, cât și formatul pe care deja îl vedeți în cartierele Brașovului, acele containere cu guri separate, dar și o soluție de capacitate mărită, care să înlocuiască platformele de colectare a deșeurilor în cartierele cu densitate foarte mare”, a explicat primarul Coliban.
Obiectivul insulelor ecologice informatizate este de a colecta și reintroduce în circuitul de producție o cantitate cât mai mare de materiale reciclabile și de a scădea semnificativ cantitatea de deșeuri reziduale depozitate în final la groapa de gunoi a orașului. Sursa: Brașovcity.ro