Current track

Title

Artist


Brașovenii mai au la dispoziție câteva zile pentru a solicita închirierea unui loc pentru depozitarea bicicletei

#Postat de on iunie 26, 2023

Brașovenii care locuiesc în cartierele Noua, Astra și zona Făget și vor să închirieze un loc pentru depozitarea bicicletelor pe care le dețin, mai au la dispoziție 5 zile, până în 30 iunie, inclusiv, pentru a depune documentele necesare închirierii unui astfel de loc.

Până acum, deja s-au depus peste o sută de solicitări pentru locurile din cele trei parcări, adică Noua – str. Prunului 1 A, Astra – str. Soarelui 15 și Făget – 13 Decembrie 86 A. Ele s-au primit nu doar de la cei din cartierele sau zonele respective, ci din tot orașul sau chiar din localități din jurul Brașovului.

Conform regulamentului, dacă se depun mai multe solicitări decât numărul locurilor de parcare existente, se va organiza o procedură de licitație. Tariful aprobat de Consiliul Local pentru închirierea unui loc de parcare este de 60 de lei/an, respectiv 5 lei/lună. În acest moment, pentru parcarea de pe strada Soarelui numărul de solicitări a depășit numărul de locuri, astfel că după verificarea documentelor depuse, există posibilitatea să se organizeze o procedură de licitație. Și în cartierul Noua sunt foarte multe solicitări, comparativ cu numărul de locuri.

„Brașovenii din cartierele Noua, Astra și Făget mai au la dispoziție câteva zile pentru a solicita închirierea unui loc în care să își poată depozita, în condiții de siguranță, bicicleta.  Faptul că avem multe solicitări, inclusiv din alte cartiere decât cele trei, arată nevoia unor astfel de facilități la nivelul Brașovului, dar reprezintă și o confirmare a dorinței brașovenilor de a utiliza bicicleta. Vom mai amplasa, sper, până la sfârșitul anului alte 3-4 astfel de garaje. Avem solicitări în acest sens din Tractorul, Răcădău, Bartolomeu, dar și din centru, Gemenii sau Astra. O altă veste bună este că am primit avizul de la poliția rutieră pentru primele piste pentru biciclete, astfel că putem demara cele două trasee, din Răcădău în Astra și din Astra în Centru. Este foarte important pentru noi, toți cei care utilizăm bicicleta, să avem infrastructură dedicată, dar și spații sigure de stocare, astfel încât aceste mijloacele alternative de transport să devină o soluție realistă, iar transportul verde să fie principala soluție de mobilitate în orașul nostru”, a precizat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.

Conform regulamentului adoptat de Consiliul Local, închirierea locurilor se va face pe o perioadă de un an. O persoană poate închiria maximum două locuri, iar numărul maxim de locuri pentru fiecare familie este de patru.

Cei care doresc un loc de parcare trebuie să aibă domiciliul în proximitatea parcării pentru biciclete și să declare, pe propria răspundere, că dețin o bicicletă.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *