Brașov: Unul în arest altul cercetat penal după ce au fost prinşi conducând fără permis
#Postat de Jurnal Fm on noiembrie 30, 2022
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier, efectuează cercetări, în cadrul unui dosar penal constituit, după ce au oprit, în trafic, la data 29.11.2022, in jurul orelor 18.00, un bărbat care conducea un autoturism pe Calea Feldioarei, din municipiul Brasov, cu permisul de conducere anulat.

Artfel, în cadrul controlului efectuat și a interogărilor în bazele de date, s-a constatat că persoana în cauză avea permisul de conducere anulat din anul 2018, pentru o altă infracțiune săvârșită la regimul rutier.
Față de cele stabilite și de probatoriul existent, în cauză s-a procedat la întocmirea unui dosar de cercetare penală, conform prevederilor Codului Penal, iar pe numele persoanei cercetate a fost emisă o ordonanță de reținere, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Brasov, pentru o perioadă de 24 ore.
Cercetările sunt continuate la Biroul Rutier Brașov, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.
Cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila – Postul de Poliție Lisa, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce, la data de 29.11.2022 in jurul orei 10.10, au fost sesizați despre faptul că pe Dj 104A, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a constat, în urma interogării bazelor de date aparținând Poliției Române, că unul dintre conducatorii de vehicule implicați în accident, nu deține permis de conducere.
Față de cele constatate, în cauza s-a întocmit dosar penal pentru săvârsirea infractiunii de «Conducerea unui vehicul fără permis de conducere» faptă prevăzută și pedepsită de Cod Penal, cercetarile fiind continuate de către lucratorii Postului de Politie Lisa, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.
Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului
La data de 29.11.2022 în jurul orelor 23.30, echipajul de siguranță publică din cadrul Poliției municipiului Săcele, în timp ce se afla pe str. Amurgului din aceeași localitate, a oprit pentru control un autovehicul, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Municipal Sacele, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora. Sursa: IPJ Brașov.
Jurnal FM 