Brașov: Tentativă de omor la Măieruș
#Postat de Jurnal Fm on aprilie 4, 2023
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Brașov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează cercetări într–un dosar penal ce prezintă aspecte de tentativă la omor calificat și încăierare.
Sesizarea a venit la dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, pe data de 02 aprilie 2023, prin apelul unic de urgență 112. Potrivit informațiilor primite, în satul Arini, comuna Măieruș, s–a iscat o încăierare între șase persoane.
Discuțiile dintre aceștia, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri, au degenerat în acte de agresiune fizică. Proprietarul imobilului, un bărbat în vârstă de 40 de ani, a luat un cuțit din locuința sa și, profitând că zona era neiluminată, a înjunghiat două persoane.
Ca urmare a conflictului, au rezultat trei victime, două dintre acestea suferind leziuni traumatice prin înjunghiere cu un corp tăietor–înțepător, de natură a le pune viața în pericol.
Polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului de 40 ani, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă,
iar față de celelalte persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”încăierare.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. Cercetările sunt continuare de polițiști, sub delegarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, iar la finalizarea acestora se va propune o soluție legală.
Jurnal FM 
