Current track

Title

Artist


Brașov: Șoferul unei dube a murit după ce s-a ciocnit cu un autobuz

#Postat de on mai 28, 2024

În această dimineață a avut loc un accident rutier, pe DN73A, între localitățile Râșnov și Zărnești, din județul Brașov.

În accident au fost implicate o autoutilitară de transport marfă și un autobuz, care circulau din sensuri opuse și care au colizionat la momentul intersectării.

În urma impactului dintre cele două autovehicule a rezultat decesul conducătorului autoutilitarei, un bărbat in vârstă de 25 de ani și vătămarea corporală a conducătorului autobuzului, în vârstă de 44 de ani, dar și a unui călător aflat în autobuz, pentru care se acordă sprijin medical de specialitate.

La fața locului au fost direcționate echipaje de poliție rutieră, care au direcționat traficul pe o rută alternativă și o echipă operativă de cercetare, care desfășoară activități specifice, în vederea lămuririi circumstanțelor și condițiilor în care s-a produs accidentul.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, urmând a se efectua cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și _vătămare corporală din culpă, dosar aflat sub instrumentarea unui procuror de caz, desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

La acest moment traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un singur sens de mers, urmând a fi reluat întegralitate după îndevărtarea vehiculelor avariate și curățarea părții carosabile.

Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus și să respecte indicațiilor polițiștilor rutieri aflați în zonă.

“In urma accidentului au rezultat 4 victime dintre care 2 încarcerate.

La fata locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, 2 autospeciale de stingere cu apa si spumă cu modul de descarcerare, o autospecială cu apă si spumă, 4 echipaje SMURD si 2 ambulante SAJ.

Din pacate, soferul dubei, o persoana de sex masculin in vârstă de 26 de ani a suferit leziuni incompatibile cu viata si a fost declarat decedat.

S-a intervenit pentru descarcerarea soferului din autobuz si pentru acordarea asistentei medicale celorlalte victime.

Doua dintre victime au fost transporate la Spitalul Judetean Brasov pentru investigatii medicale suplimentare si ingrijiri de specialitate, de catre echipajele medicale, iar cea de a treia victimă a refuzat transportul la
spital.

Vorbim de conducatorul autobuzului, o persoană de sex masculin în vârstă de 45 ani a fost politraumatizat si de o persoană de sex feminin în vârstă de 63 de ani, care a a suferit un traumatism toracic.
Ambele persoane sunt conștiente”, a transmis ISU Brașov.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *