Current track

Title

Artist


Brașov: Se introduce o linie directă de autobuz de la gară până la gondola din Poiana Brașov, pentru a încuraja turiștii să vină cu trenul și să lase mașinile acasă

#Postat de on ianuarie 18, 2022

Autoritățile din Brașov au decis să introducă un autobuz direct între gară și Poiana Brașov, pentru a încuraja cât mai mulți turiști să lase mașina acasă și să vină cu trenul până la Brașov, și apoi sp ia autobuzul până în stațiunea de schi. Primăria Brașov spune că programul liniei 100 este corelat cu programul CFR al “Trenurilor Zăpezii”. Biletul costă 6 lei.

„Una dintre soluțiile cu care venim pentru a-i ajuta pe turiști, dar și pe brașoveni, să respire ușurați când vin să se bucure de timpul liber în Poiană, este să facem transportul public atractiv, de altfel, singura și cea mai eficientă soluție pe care o avem la îndemână.

De ce ai sta blocat în mașina ore întregi când ai putea să iei trenul și autobuzul, fără să-ți mai bați capul?
De aceea, Primăria Brașov introduce Linia 100 RATBV, o linie care leagă Gara Brașov de Poiana Brașov (la gondolă), cu o stație intermediară la Camera de Comerț. Programul acestei linii este corelat cu programul CFR al “Trenurilor Zăpezii”, iar prețul unui bilet este de 6 lei, putând fi achiziționat de la chioșcurile de bilete sau cu ajutorul aplicației 24pay”, spun cei de la primăria Brașov.

Plecările din Gara Brașov pentru autobuzul 100

8:55; 9:45; 10:25; 10:40; 12:00; 15:10; 15:40; 16:00; 16:40.
Și CFR Călători a dat un comunicat pe tema acestei linii de autobuz: Iubitorii sporturilor de iarnă care aleg să meargă cu Trenurile Zăpezii la Braşov vor putea folosi începând de astăzi, 18 ianuarie 2022, linia 100 de autobuz – Poiana Expres, pentru a ajunge de la gară la baza pârtiilor din Poiana Brașov. Sursa: m.hotnews.ro.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *