Current track

Title

Artist


Brașov: O șoferiță beată a ajuns cu mașina pe giratoriul străzilor Carpaților cu Calea București

#Postat de on decembrie 19, 2022

Duminică, 18 decembrie 2022, în jurul orei 23:50, o femeie în vârstă de 47 de ani, în calitate de conducător de autovehicul, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare a vehicului, în împrejurări ce urmează a fi clarificate, și a ajuns pe spațiul verde din intersecția cu sens giratoriu a străzilor Carpați cu Calea București, din municipiul Brașov.

Foto: bizbrasov.ro

„Polițiștii prezenți la fața locului au efectuat testarea conducătorului auto pentru determinarea alcoolemiei în organism, iar rezultatul a fost pozitiv, cu valoarea de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La acest moment se efectuează cercetări în cadrul dosarului penal constituit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe”, sub coordonarea procurorului de caz”, a precizat agent șef principal de poliție Daniel Zontea-IPJ Brașov.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *