Brașov: Amendă usturătoare și lemn confiscat în urma unui control la o societate cu profil silvic din Zărnești
#Postat de Jurnal Fm on noiembrie 1, 2023
În perioada 30.10.2023 – 01.11.2023, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, cu sprijinul personalului silvic din cadrul Gărzii Forestiere Brașov, au efectuat un control pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale asociate cu deținerea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos la o societate de profil de din localitatea Zărnești, județul Brașov.

Aici, în urma acestei activități, polițiștii au constatat faptul că societatea deținea 128 m3, lemn rotund, din speciile Gorun și Pin fără proveniență legală.
De asemenea, polițiștii au mai stabilit și că societatea avea înregistrate în SUMAL 2.0 stocuri mai mari decât cele existente, respectiv o cantitate de 1,5 m3 lemn rotund, din specia plop.
Pontru cele constatate, polițiștii au sancționat contravențional societatea pentru încălcarea prevederilor legii silvice, cu amendă în cuantum de 31.000 lei, fiind dispusă, totodată, și măsura complementară a confiscării cantității totale de 129,5 m3, lemn rotund, în valoare totală de 117.000 lei.
Jurnal FM 