Current track

Title

Artist


Braconieri cu saci de plase și zeci de kilograme de pește în portbagaj, prinși de jandarmii băcăuani (Video)

#Postat de on aprilie 27, 2022

În urma acţiunii desfăşurate la sfârșitul săptamanii trecute pe râul Siret, jandarmii au depistat un bărbat care pescuia cu plasă de pescuit tip monofilament, deși este instituită perioadă de prohibiție .

Până la momentul depistării, bărbatul respectiv a reușit să prindă peste 20 de kg de pește, care ulterior fost redat mediului natural, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău.

Jandarmii i-au intocmit bărbatului actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuit prin orice metode al reproducătorilor, în perioadă de prohibiție (art 64, litb), deținerea peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește ( art.  64. lit h), utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament(art. 64, lit. k),fapte prevăzute și pedepsite de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

De asemenea, jandarmii au constatat alte patru fapte de natură penală, fiind efectuat controlul a două autovehiculele, unde au fost depistate mai multe plase de multifilament, plase monofilament, o barcă gonflabilă și o cantitate de peste 50 de kg de pește.

 Actele procedurale întocmite de jandarmi au fost înaintate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

„Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare, atenția jandarmilor fiind îndreptată asupra modului în care sunt respectate normele în vigoare privind pescuitul.

Recomandăm iubitorilor acestui sport să înţeleagă impactul direct al prohibiţiei asupra refacerii ecosistemului, având ca scop principal protejarea resursei şi asigurarea calităţii pescuitului, în viitor”, mai precizează IJJ Bacău.  

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *