Biserica Neagră va căpăta o nouă față prin restaurarea curții sale
#Postat de Carmen Vintu on ianuarie 29, 2025
Biserica Neagră, unul dintre cele mai importante monumente ale Brașovului, va beneficia de un proiect semnificativ de restaurare a curții Johannes Honterus, ce va contribui la îmbunătățirea aspectului și funcționalității acestei zone de mare valoare istorică și culturală. Proiectul, estimat la 24 de milioane de lei, va fi realizat cu ajutorul unei finanțări nerambursabile din fonduri europene, prin Programul Regiunea Centru, destinate sprijinirii proiectelor Primăriei Brașov.
Primarul George Scripcaru a avut o întâlnire recentă cu reprezentanții Bisericii Negre, printre care prim-preotul Christian Plajer și Richard Sterner, Corporate Real Estate Manager, pentru a discuta ultimele detalii ale acestui proiect important. După obținerea acordului Consiliului Local în ședința din 30 ianuarie, proiectul va fi depus pentru finanțare.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/biserica-neagra-brasov-romania-4005371/
„Am discutat cu reprezentanții Bisericii Negre despre implementarea proiectului din curtea Bisericii Negre, un proiect pe care l-am pornit în 2010 și acum am identificat o soluție de finanțare din plafonul pe care municipiul Brașov poate să-l acceseze pe asemenea proiecte pe Programul Regiunea Centru. Acest proiect a făcut parte din pachetul pe care l-am discutat când am fost la Alba Iulia, în discuțiile cu boardul de la ADR (Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, n.n.), pachet ce include și reabilitarea celor două paraclise de la Biserica Sfântul Nicolae. Vorbim de două proiecte foarte importante pentru România, nu numai pentru Brașov. Prin acest proiect de finanțare vrem să direcționăm pentru Biserica Neagră 25 de milioane de lei care să fie dedicate pentru implementarea acestui proiect de reabilitare a curții Bisericii Negre, cu o cofinanțare din partea Bisericii. Sper să și începem în acest an lucrările, să trecem la treabă. Împreună, în parteneriat, să rezolvăm această problemă, a finanțării, care datează de foarte mulți ani. Sper același lucru să-l facem și cu Biserica Sfântul Nicolae. Sunt cele două proiecte care sunt pe ordinea de zi în ședința de joi. După ce parcurgem etapa asta procedurală, dumnealor vor face același lucru în structura decizională și după aceea trecem la faza de implementare a proiectului. Sper ca în toamna asta să avem șantier în curtea Bisericii Negre”” a declarat primarul Scripcaru.
Curtea Johannes Honterus, aflată într-o stare de degradare, va beneficia de reabilitări semnificative, inclusiv înlocuirea pavimentului deteriorat și modernizarea sistemului de rigole. Proiectul include și restaurarea accesurilor în biserică, îmbunătățirea iluminatului ambiental și arhitectural, precum și amenajarea unor noi elemente de mobilier urban, cum ar fi bănci din piatră și suporturi pentru biciclete.
În ciuda faptului că monumentul istoric nu este în proprietatea municipiului, primăria va încheia un parteneriat cu Biserica Evanghelică pentru implementarea acestui proiect de restaurare. Reprezentanții Bisericii Negre au subliniat importanța acestui parteneriat și au mulțumit autorităților pentru implicarea și sprijinul acordat.
„Este un proiect al tuturor brașovenilor, chiar dacă este curtea Bisericii Negre. Cred că s-a încetățenit ideea că această curte, a Bisericii Negre, este un spațiu reprezentativ pentru orașul nostru. De fapt, acest proiect nu este unul religios, este un proiect social, laic, și este important să aducem oamenii în centrul istoric, să învețe din istorie și să ducă istoria mai departe într-o formă nouă. Cred că din acest punct de vedere, proiectul, dincolo de a fi o curte a unei biserici, este important pentru ceea ce a fost și este Brașovul”, a afirmat Richard Sterner.
Odată ce parteneriatul va fi aprobat și proiectul va primi finanțare, lucrările de restaurare vor începe, iar Brașovul va câștiga un spațiu revitalizat care va atrage atât localnicii, cât și turiștii.
Sursa: https://mytex.ro/expres/fonduri-europene-pentru-restaurarea-curtii-bisericii-negre/
Jurnal FM 