Bilanț pe anul 2018 la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava
#Postat de admin on ianuarie 31, 2019
În Sala „Ștefan cel Mare” a Palatului administrativ din Suceava, a avut loc marți, 29 ianuarie, Evaluarea anuală a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, pentru anul 2018. Totodată a avut loc și Evaluarea anuală a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava.
Activitatea s-a bucurat de prezența și atenția inspectorului general al IGSU – generalul de brigadă Dan-Paul Iamandi, a prefectului județului Suceava – Mirela Elena Adomnicăi și a vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava – Viorel Seredenciuc, a șefilor de instituții sau unități cu funcții de sprijin în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
În anul 2018, în domeniul operativ, acţiunile de intervenţie au fost îndeplinite de către Centrul Operațional Județean, respectiv cele 9 (nouă) subunităţi de intervenţie şi 2 (două) puncte de lucru, personalul operativ participând la acţiunile complexe de intervenţie în cadrul grupărilor operative sau în cadrul grupelor de sprijin constituite la nivelul reşedinţei inspectoratului.
În perioada de referinţă, la nivelul zonei de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava au fost înregistrate 12.089 ieşiri la intervenţie. Dintre acestea, 11.775 au reprezentat situaţii de urgenţă (în medie 30,96 pe zi), din care:
- 883 cazuri de urgență asistate S.M.U.R.D., adică 66,95% ;
- 746 incendii, adică 6,33% ;
- 493 alte situații, adică 21,17% ;
- 399 alte intervenții, adică 3,39% ;
- 114 asistență persoane, adică 0,97% ;
- 140 acțiuni pentru protecția comunităților, adică 1,19% ;
Se mai adaugă, 125 întoarceri din drum, 172 deplasări fără intervenție și 17 alarme false.
Per total, în anul 2018 serviciile profesioniste pentru situații de urgență au participat la 11.775 intervenții, comparative cu 11.301 intervenții avute loc în anul 2017, din care : 708 incendii, 38 incendii de vegetație uscată, 2.493 alte situații de urgență, 114 acțiuni pentru asistența persoanelor, 140 acțiuni pentru protecția comunităților, 399 acțiuni pentru alte intervenții și 7.883 cazuri de urgență asistate de S.M.U.R.D.
În anul 2018, pe timpul executării misiunilor de intervenție, au fost salvate un număr de 50 de personae ( 12 copii și 38 de adulți ), 582 de animale și 255 de păsări. De asemenea au fost asistate medical 7.455 de personae și bunuri salvate în valoare de peste 100 milioane de lei.
Le mulțumim acestor oameni care pun mai presus de orice salvarea celui aflat în dificultate dând dovadă de altruism și sacrificiu. Le dorim succes și în anul 2019!
Iulian Iustin Melinte, Suceava
Jurnal FM 