Barbu Nemțeanu – poet simbolist și traducător român

Barbu Nemțeanu (născut Benjamin Deutsch, 1 octombrie 1887, Galați – 30 mai 1919, București) a fost un poet simbolist, traducător și publicist român de origine evreiască. A semnat și sub numeroase pseudonime, precum B. Askenazi, Ion Corbu, Vasile Crângu, Barbu Exoticu sau Germanicus Galitiensis.

Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Barbu_Nemțeanu#/media/File:Nemțeanu.png

Fiul unui institutor, Nemțeanu a rămas orfan de tată la vârsta de 10 ani și a fost nevoit să muncească devreme, ocupând funcții modeste. A debutat publicistic în 1904 în săptămânalul gălățean Înainte și a editat revista Pagini libere, un săptămânal socialist literar-științific. A colaborat cu numeroase publicații culturale și politice importante ale vremii, precum Convorbiri critice, Flacăra, Universul literar sau Adevărul literar.

A fost afectat de tuberculoză, boală care l-a determinat să se trateze în Elveția începând cu 1913, fără succes. În ciuda sănătății precare, a continuat să scrie, publicând în 1915 volumul de poezii Stropi de soare.

În 1918, a colaborat cu Alexandru Terziman la seria Biblioteca copiilor și a tinerimii. Plănuia să-și adune opera într-un volum intitulat În ritmul vieții, dar moartea prematură i-a zădărnicit proiectul.

Operă

• Stropi de soare (1915) – volum de poezii
• Heine. Melodii ebraice (1919) – traduceri
• Antologie Barbu Nemțeanu (1926) – selecție realizată de Mihail Dragomirescu
• Poezii (traduceri) – publicate la Iași

A tradus cu sensibilitate și rafinament din mari autori ai literaturii universale, precum Petrarca, Baudelaire, Wilde, Goethe, Turgheniev, Heine și alții, din limbile germană, franceză, engleză, daneză și rusă.

Barbu Nemțeanu a fost considerat de Eugen Lovinescu „un trubadur grațios”, iar Mihail Dragomirescu l-a descris drept „trecător grăbit prin această lume, dar cu un nume ce va rămâne statornic în literatura noastră”.

O alee din Cimitirul Filantropia poartă numele său, în semn de omagiu. În mod paradoxal, în 1941, regimul Antonescu l-a trecut pe lista „scriitorilor evrei ostateci”, deși acesta decedase cu peste două decenii înainte.