S-a întâmplat în 8 iunie 1862 de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de admin on iunie 8, 2021
S-a întâmplat în 8 iunie 1862: A fost asasinat Barbu Catargiu, om politic conservator; şeful primului guvern al României moderne, alcătuit după proclamarea deplinei uniri administrative a Principatelor (ianuarie – iunie 1862); primul lider al Partidului Conservator. Barbu Catargiu (n. 26 octombrie 1807, Bucureşti – d. Bucureşti), om politic, personalitate de seamă a grupării politice conservatoare. La 22 ianuarie 1862 devine întâiul prim-ministru al guvernului unic după recunoaşterea unirii depline a Principatelor.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Barbu_Catargiu#/media/Fi%C8%99ier:Theodor_Aman_-_Barbu_Catargiu.jpg
Mandatul său încetează brusc pe 8 iunie 1862 când este asasinat sub clopotniţa de pe Dealul Mitropoliei. Această „crimă politică perfectă”, după cum bine menţionează istoricul Stelian Neagoe, a stârnit un scandal imens în epocă prin implicaţiile care au fost speculate de-a lungul timpului şi a cărui enigmă nu a fost elucidată nici până în zilele noastre. Catargiu îşi are originile într-o familie boierească din Muntenia, părinţii săi fiind marele vornic Ştefan Catargiu şi Stanca Văcărescu, fiica lui Barbu Văcărescu. Studiile elementare le urmează în Bucureşti, la Şcoala grecească de la Măgureanu, iar din 1825 urmează cursuri universitare la Paris. Aici studiază literele, dreptul, istoria, filosofia şi economie politică.O legendă care a circulat multă vreme de la asasinarea primului ministru spunea că o faimoasă ghicitoare i-ar fi prezis destinul tragic în timpul şederii sale la Paris.
În 1834, tânărul Catargiu revine în ţară şi se face remarcat în cercurile „Societăţii Filarmonice”, iar din 1837 devine membru în Adunarea Obştească a Ţării Româneşti. Pe 20 decembrie 1842, este numit director al Departamentului Dreptăţii, iar pe 23 aprilie 1843 este ridicat la rangul de clucer şi trecut în arhondologie (cronica rangurilor domneşti).În această perioadă, Barbu Catargiu s-a căsătorit cu Caterina Parravicini, de origine rusă. Cei doi au avut un singur copil, Mariţa, care se căsătoreşte în anul 1859 cu Louis Béclard, consulul Franţei la Bucureşti.
Deşi era un critic al domniei lui Gheorghe Bibescu, Catargiu refuză să participe la mişcările revoluţionare din 1848, preferând să călătorească în Anglia, Franţa, Austria, unde contactează oficialităţi politice şi studiază viaţa civilă şi de stat din marile capitale occidentale. Revine în ţară după ce se calmează spiritele şi este reconfirmat în funcţia de director al Dreptăţii. Ulterior, este desemnat suplinitor la Sfatul Vistieriei (2 decembrie), iar un an mai târziu este ridicat la rangul de vornic al poliţiei.
Articolul complet aici: S-a întâmplat în 8 iunie 1862.
Alte articole găsiţi aici.
Nicolae Uszkai
The post S-a întâmplat în 8 iunie 1862 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a întâmplat în 8 iunie 1862 was first posted on iunie 8, 2021 at 3:45 am.
©2020 „Jurnal Spiritual„. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.com
Jurnal FM 