Bărbat reținut pentru comportament care contravine normelor legale
#Postat de Carmen Vintu on septembrie 17, 2023
Bărbat reținut pentru comportament care contravine normelor legale – polițiștii din cadrul Politiei Stațiunii Râșnov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „distrugere și tulburarea ordinii şi liniştii publice”, cu persoana bănuită în stare de reținere.

Bărbat reținut pentru comportament care contravine normelor legale
Sursa foto: https://www.pexels.com/photo/close-up-shot-of-a-broken-side-mirror-11178617/
Din cercetările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 16 septembrie a.c., un tânăr de 20 de ani, pe fondul consumului excesiv de alcool, ar fi distrus oglinzile retrovizoare ale trei autoturisme, ce se aflau parcate pe strada Gheorghe Lazăr din orașul Râșnov, județul Brașov. Mai mult, acesta a avut un comportament de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore a persoanei bănuite și introducerea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora.
Sursa: I.P.J. Brașov/17 septembrie 2023
Alte articole: https://jurnalfm.ro/peste-500-de-sanctiuni-in-valoare-de-320-000-lei-aplicate-de-politisti-in-doar-3-zile/
Jurnal FM 