Bărbat acuzat de încălcarea ordinului de protecție, reținut în Brașov
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 10, 2023
Bărbat acuzat de încălcarea ordinului de protecție, reținut în Brașov- polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 Poliție au reținut un bărbat, după ce acesta ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu, emis pentru acte de violență domestică.

Sursa foto: https://pixabay.com/photos/police-cop-emergency-symbol-law-4566193/
Joi, 9 noiembrie a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii Secției 4 Poliție au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că fostul său soț ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție, emis anterior de polițiști, pe numele bărbatului.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, urmare a unor acte de violență fizică, ce s-au petrecut cu o zi înainte, pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care i s-a interzis acestuia să se apropie la mai puțin de 200 de metri față de fosta soție, dar și față de domiciliu acesteia.
Întrucât femeia a sesizat faptul că fostul său soț se află la ușa de acces în locuință, polițiștii au constatat că prin acesta bărbatul a încălcat cu știință interdicțiile stabilite în actul emis anterior.
Astfel, în baza celor stabilite, a fost luată măsura reținerii bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, în dosarul în care se află percetat pentru săvârșirea infracţiunilor de “violență în familie” și „nerespectarea prevederilor ordinului de protecție” și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror desemnat, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Sursa: I.P.J. Brașov/10 noiembrie 2023
Jurnal FM 