Current track

Title

Artist


Băcăuanii, invitați să doneze cărți, în scopuri nobile

#Postat de on mai 29, 2019

Clubul Leo Phoenix Bacău a demarat deja Campania „Dăruind o carte, dăruiești speranță!”. Programată să se desfășoare în perioada 24 mai – 02 iunie, acțiunea urmărește colectarea de cărți din partea publicului larg. Ulterior, va fi organizată o expoziție de cărți, din care băcăuanii vor putea achiziționa volume în schimbul unor donații.

„Cărțile potrivite programei școlare vor fi donate bibliotecii Școlii Gimnaziale Răcăciuni, iar cu restul cărților vom organiza o expoziție unde vor fi oferite publicului în schimbul a donații voluntare. Fondurile strânse în urma expoziției vor fi donate unor familii nevoiașe din orașul nostru pe care vrem să le ajutăm”, au transmis reprezentanții organizației.

Prin urmare, în perioada rămasă, băcăuanii interesați pot contacta organizația, telefonic, la numărul 0752.812.214, pentru a lprelua cărțile de la donatori.

„Vă așteptăm, de asemenea, la expoziție, unde veți putea dona pentru cele două familii și veți putea intra în posesia cărților. Expoziția noastră de cărți va avea loc în perioada 31 mai – 02 iunie, în cadrul FOODFEST Bacău (Parcul Cancicov), în intervalul orar 15:00 – 20:00”, au precizat reprezentanții Clubul Leo Phoenix Bacău .

Toate aceste eforturi sunt generate în scopul ajutorării unor familii mai puțin norocoase din Bacău.

Una dintre ele este familia Loi, formată din doi copii orfani şi o bunică imobilizată la pat, care are nevoie de sprijin financiar pentru îngrijirile medicale necesare accidentului teribil de mașină pe care l-au suferit.

Cea de-a doua este familia Cazacu, compusă din parinții și cei trei copilași. Aceștia locuiesc la o oră de mers pe jos de primul mijloc de transport, într-o casă fără curent. Sărmanii au nevoie de alimente, haine și rechizite pentru copii, dar și de o bicicletă pe care tatăl să o folosească pentru a ajunge la locul de muncă.

„În ochii lor licărește speranța și bucuria de a se avea unul pe altul. Ei sunt cei pe care ne dorim cu ardoare să îi ajutăm și pentru care apelăm la sprijinul vostru, al băcăuanilor care își deschid inimile întru sprijinirea celor din jur”, este mesajul de final transmis de voluntarii de la Clubul Leo Phoenix Bacău.

Florentin Radu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *