Bacău:150 de copii au însuflețit 7.000 de capace de PET-uri (Foto)

#Postat de on mai 12, 2023

De Ziua Păsărilor și Arborilor, 150 de copii de la mai multe unități de învățământ din județul Bacău, însoțiți de profesori și chiar de părinți, au demonstrat că chiar și banalele deșeuri pot prinde viață. Aceștia au înveselit terenul de sport al Liceului Tehnologic “Dumitru Mangeron” din Bacău, unde au realizat mozaicuri pe teme de ecologie, pentru care au folosit aproximativ 7.000 de capace de PET-uri.

“Cântec, joc și voie bună de Ziua Păsărilor și Arborilor, zi din calendarul ecologic pe care am sărbătorit-o cum se cuvine în curtea liceului nostru. Mozaicuri din capace PET create de circa 150 de elevi însoțiți de profesori și chiar de părinți, când învățăceii au avut vârste mai fragede, au înveselit terenul de sport pentru câteva ore bune. S-au distrat și au luat premii valoroase, oferite de Directia Silvică Bacău și Asociația Vernal, elevi de la Gradința nr. 26 Bacău, GPP Letea Bacău, Scoala Gimnazială ”Miron Costin”, Scoala Gimnazială nr.10 Bacău, Liceul Cu Program Sportiv ”Nadia Comăneci” Onești.

Remarcabilă prezența unui echipaj al Palatului Copiilor Giurgiu, care au făcut un efort deosebit pentru a lua parte la concurs. Efortul le-a fost răsplătit de câștigarea premiului II la categoria gimnaziu. Au realizat lucrări deosebit de frumoase si echipajele de la Scolile Gimnaziale Cleja (nr. 1 si 2), ”Mihai Drăgan”, ”Spiru Haret”. Elevii liceelor Tehnologic ”Petru Poni” Onești, CTC ”N:V:Karpen” Bacău, Pedagogic Bacău au creat mozaicuri foarte ingenioase, fiind răsplătiți de asemenea cu premii.

Felicitări elevilor pentru implicare și cadrelor didactice și părinților pentru susținere. Nu e ușor să colectezi aproape 7000 de capace, câte sunt necesare pentru a realiza o asemenea lucrare. Evaluatorii au provenit de la Agentia Judeteana de Protectia Mediului Bacau, Administratia Bazinala de Ape ”Siret” Bacău, profesori ai liceului dar și de la susținătorul activității – Direcția Silvică Bacău.

Mediul vă mulțumește împreună cu noi, organizatorii. Concursul este parte a proiectului național înscris in CAEN 2023 al ME intitulat ”Eco-reporteri în acțiune”, coordonator – prof. Dumea Nela”-este postarea de pe pagina Liceul Tehnologic Dumitru Mangeron Bacau.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track

Title

Artist