Bacău:130 de amenzi și 15 permise reținute de polițiști în doar două ore (Foto)
#Postat de Florin Craciun on mai 13, 2022
Poliţiştii Serviciului Rutier au acționat în municipiul Bacău pentru siguranța traficului rutier. Astfel, joi, 12 mai, în doar două ore, în intervalul orar 15.00-17.00, au fost aplicate 130 de sancţiuni contravenţionale, au fost reținute 15 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare, informează IPJ Bacău.

Acțiunea polițiștilor a avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, respectiv, viteza neadaptată la condițiile de drum, indisciplina pietonală şi neacordarea priorităţii pietonilor şi autovehiculelor, dar şi combaterea consumului de alcool în rândul conducătorilor auto.

În cadrul activităţilor desfăşurate, într-un interval de două ore, polițiștii au reținut 15 permise de conducere, din care 6 șoferilor care au încălcat viteza legală admisă pe anumite sectoare de drum, 3 pentru neacordare prioritate pietonilor, 3 pentru depășiri neregulamentare și 3 pentru nerespectarea culorii roșu a semaforului electric.

De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic, au aplicat 130 de contravenții, în valoare de 47.000 de lei și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
Jurnal FM 