Bacău: Un nou sens giratoriu, o intersecție semaforizată și o trecere pentru pietoni (Foto)
#Postat de Florin Craciun on ianuarie 20, 2022
Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Bacău a aprobat noile modificări propuse pentru fluidizarea traficului în municipiu. Astfel, va fi amenajat un nou sens giratoriu, o intersecție semaforizată și o trecere pentru pietoni, anunță viceprimarul Cristian Ghingheș.
Astfel, comisia a deliberat și a avizat favorabil geometria propusă de proiectant pentru amenajarea sensului giratoriu care urmează să fie realizat pe „centura mică”, în intersecția străzilor Dr. Alexandru Șafran-Poligonului-Alexei Tolstoi (zona RAR).
De asemenea, a fost aprobată înființarea unei treceri de pietoni pe str. Nordului nr. 6-8 și a fost avizat un acces auto pe proprietatea Clinicii Sante (Carpați nr. 23), condiția fiind amenajarea de către solicitant a unui trotuar în fața locuințelor.
„Din punctul meu de vedere (și am spus-o și la ședință), trebuie făcută o verificare foarte atentă cu privire la terenurile vizate de astfel de „accese auto” înaintea predării suprafețelor, impresia mea fiind că multe terenuri figurează în registrul spațiilor verzi”, spune viceprimarul Ghingheș.
Suplimentar, la intersecția străzilor Mihai Viteazul și Libertății va fi amenajată anul acesta semaforizarea propusă de ceva vreme, iar în cvartalul Martir Horia-Ardealului-Mioriței a primit undă verde documentația de amenajare integrată (cu spații verzi, locuri de joacă și facilități pentru biciclete) a parcărilor în locul garajelor existente.
Amariutei On ianuarie 20, 2022 at 11:31 am
E ok, dar eliminarea restricțiilor de circulație la trecerea la nivel cu calea ferată din acea zona spre oraș (așa cum a-ți făcut spre aeroport) pe când? Sau las’ așa…?