Bacău: Un minor care traversa în fugă a fost accidentat de o mașină de poliție (Foto/Video)
#Postat de Florin Craciun on februarie 17, 2022
Un adolescent care traversa strada în fugă, pe trecerea de pietoni, a fost accidentat de o mașină de poliție. Evenimentul rutier s-a petrecut astăzi, joi, 17 februarie a.c, în jurul orei 14.20, când o autospecială de poliție condusă de un bărbat de 41 de ani, în timp ce se deplasa dinspre strada Constantin Ene către strada Mioriței, din municipiul Bacău, ajungând la trecerea pentru pietoni semnalizată cu indicator și marcaj rutier, a acroșat un pieton, de 16 ani, din comuna Racova, care s-a angajat in traversarea străzii în fugă.
„Din impact a rezultat rănirea ușoară a pietonului care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Atât pietonul cât și conducătorul auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează comunicatul IPJ Bacău.
Foto/Costel P.
Jurnal FM 