Bacău: Un fost pacient, de 80 de ani, a donat spitalului un pat performant și două saltele (Foto)
#Postat de Florin Craciun on octombrie 27, 2023
Gest impresionant de generozitate și de omenie făcut de un fost pacient al Spitalului Județean de Urgență Bacău. După ce a experimentat postura de pacient, seniorul, în vârstă de 80 de ani, a decis să doneze spitalului un pat performant cu multiple funcții și două saltele confortabile de calitate, lucruri care l-au ajutat o perioadă.

Prin acest gest nobil, bătrânul a dorit să își arate compasiunea față de semenii aflați în suferință și să aducă recunoștință cadrelelor medicale pentru îngrijirile primite.
,,Faptele bune se fac, pur și simplu. Nu pentru lauri și glorie, nu pentru notorietate și bani, nu demonstrativ și nici pentru recompense”, a declarat bătrânul care a dorit să își păstreze anonimatul.
Gestul său a fost făcut public de SJU Bacău:
“A ne exprima compasiunea și recunoștința în fața vieții devine o practică valoroasă, mai ales atunci când suntem expuși la momente de cumpănă și de suferință, este ceea ce ne definește umanitatea”, precizează instituția medicală băcăuană.
Jurnal FM 