Bacău: Tot mai mulți șoferi beți în trafic. Unul a bătut recordul (Foto)
#Postat de Florin Craciun on ianuarie 16, 2024
Doi bărbați din județul Bacău s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau mai mult beți decât treji. Recordul săptămânii îi aparține unui bărbat de 47 de ani, depistat luni seara, în jurul orei 21.00, de polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Buhoci, în timp ce conducea un autoturism în afara localității Ungureni, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, informează IPJ Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiuniilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Tot luni seara, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dărmănești au depistat în flagrant delict, un bărbat de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Triajului din localitate, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
Jurnal FM 