Current track

Title

Artist


Bacău: Record de amenzi pentru șoferii care își lasă mașinile în stradă (Foto)

#Postat de on februarie 18, 2022

În doar două zile și într-un interval de câteva ore, polițiștii locali din municipiul Bacău au identificat zeci de mașini oprite, staționate sau parcate neregulamentar și i-au amendat pe șoferii indisciplinați.

Astfel, în perioada 15-16 februarie, în intervalul orar 09.30-11.30 și 15.00- 21.00, polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă Trecere au verificat un număr de 68 autovehicule și au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.960 lei.

Polițiștii locali au acționat în principalele zone ale orașului, respectiv zona centrală, str. Dumbrava Roșie, str. Războieni, str. Nicolae Titulescu, str. Mihai Eminescu, str. Energiei, str. Frasinului, str. Carpați, str. Garofiței și str. Aprodul Purice.

Poliția Locală recomandă conducătorilor auto care utilizează drumurile publice din municipiul Bacău să respecte legislația în vigoare, întrucât verificările efectuate pe acest segment de activitate vor avea caracter permanent.

 


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *