Bacău: Jandarmii montani, alături de turiști
#Postat de Florin Craciun on septembrie 29, 2023
În acest sfârşit de săptămână jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău vor desfăşura activităţi specifice de prevenire și vor fi prezenți în mijlocul iubitorilor de natură pe traseele montane.

Jandarmii montani vor desfăşura activităţi de informare și îndrumare a turiștilor și proprietarilor de pensiuni/hoteluri de pe raza stațiunilor cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte într-o situație în care este constatată prezența unui animal sălbatic, starea traseelor turistice, despre echipamentul necesar pentru practicarea drumeţiilor, precum şi cu privire la alte pericole la care se pot expune, informează IJJ Bacău.
Pentru siguranța dumneavoastră și pentru prevenirea situațiilor nedorite, jandarmii montani băcăuani vă recomandă:
-în cazul în care întâlniți animale sălbatice, nu vă apropiați de ele pentru a face fotografii sau pentru a le hrăni;
-să vă echipați corespunzător zonei montane;
-să folosiți doar traseele marcate şi să urmăriți marcajele de pe traseu;
-să nu distrugeți semnele de orientare turistică ale traseelor.
Dacă vă aflați într-o situație dificilă, solicitați ajutorul jandarmilor montani prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.
Jurnal FM 