Bacău: containere pentru deșeurile provenite din construcții în fiecare UAT din județ
#Postat de Florin Craciun on iulie 1, 2021
Una dintre cele mai importantă problemă de mediu din județul Bacău, abandonarea deșeurilor provenite din construcții, pare a-și fi găsit rezolvarea. Pe termen scurt, și cu un caracter temporar, s-a propus înființarea unor puncte de colectare în localități, în care operatorii de salubrizare să poată amplasa containere pentru deșeurile provenite din construcții.

În același timp, primarii din județul Bacău vor fi informați cu privire la posibilitatea de a valorifica aceste deșeuri prin rambleiere (cf. Legii 211/2011). Cu alte cuvinte, primăriile pot folosi aceste deșeuri în scopuri de refacere, în zonele în care s-au efectuat excavări sau în scopuri de amenajare a teritoriului.

Decizia a fost luată în urma unei întâlniri pe care prefectul județului Bacău, Leonard Ioan Bulai, a avut-o miercuri cu operatorii de salubrizare din județul Bacău, cu operatorul depozitului ecologic de deșeuri din municipiul Bacău și autorități locale: ADIS Bacău, prin președintele CJ, Valentin Ivancea, Agenția Județeană de Mediu Bacău, Garda de Mediu – Comisariatul Bacău.

„Toate acestea înseamnă, pe lângă crearea infrastructurii, și un proces de conștientizare a populației și agenților economici. Responsabilitatea trebuie să fie a fiecăruia. Dacă vom înțelege că gunoiul trebuie depozitat corespunzător și nu abandonat, vom avea localități curate. Următorul pas în demersul meu este să convoc o întâlnire cu primarii din tot județul pentru a stabili foarte clar cum putem contribui cu toții la un mediu mai curat, mai puțin poluat”, a declarat prefectul Leonard Bulai.
Măsura a fost pusă deja în practică la Onești, unde primăria a instalat în incinta Oborului săptămânal o platformă dotată cu containere de mare volum unde oneștenii care produc deșeuri din construcții sau deșeuri voluminoase (mobilă veche, stolerie, etc.) le vor putea depozita GRATUIT.
Platforma poate fi folosită de luni până vineri între orele 8:00 și 17:00, de către locuitorii Oneștiului. Mai mult decât atât, cei care vor arunca gunoi în zone nepermise vor fi aspru sancționați, măsurile coercitive vor ajunge până la confiscarea vehiculului folosit pentru transportul gunoiului.
Jurnal FM 