Bacău: Baza 95 Aeriană participă cu două aeronave la BSDA 2024 (Foto)
#Postat de Florin Craciun on mai 22, 2024
Baza 95 Aeriană participă la ediţia a IX-a a Expoziţiei internaţionale dedicată apărării, siguranţei naţionale şi industriei aeronautice – Black Sea Defence & Aerospace 2024 cu o aeronavă IAR-330 SOCAT în expoziție statică și o aeronavă IAR-99 ȘOIM în zbor demonstrative, informează Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu”.


Pe parcursul a trei zile, 22-24 mai, Forţele Aeriene Române și alte 400 de companii românești și internaționale de apărare își vor prezenta tehnica militară și echipamentele modern.
Publicul va putea viziona tehnică, armament şi echipamente din dotarea Forţelor Aeriene şi se vor putea informa în legătură cu profesia militară în cadrul standurilor de prezentare a carierei de către militari din Forțele Aeriene.






Aeronave ale Forțelor Aeriene Române – F-16 Fighting Falcon, C-27 J Spartan, IAR 99 – ŞOIM și IAR-330 Puma M – vor executa zboruri demonstrative, iar în expoziția statică vor fi prezentate elicoptere IAR 330 PUMA SOCAT și IAR 330 PUMA LRM, avioane F-16 Fighting Falcon, C-27 J Spartan, un radar mobil TPS 79 R, o autospecială EOD și un sistem PATRIOT.






Deschiderea oficială a Expoziţiei internaţionale dedicate industriei aeronautice, apărării, securităţii naţionale şi securităţii private – BSDA 2024 a avut loc astăzi, 22 mai, la Complexul expoziţional ROMAERO.
Foto/ Mădălina Burlacu, Bogdan Pantilimon
Jurnal FM 