Situație de urgență cauzată de fenomene hidrometeorologice
#Postat de Carmen Vintu on iulie 28, 2025
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare hidrologică de cod roșu pentru râul Bistrița, valabilă în intervalul 28 iulie, ora 00:30 – 12:00, pe sectorul cuprins între aval S.H. Dorna Arini și amonte de Acumularea Izvoru Muntelui, afectând județele Suceava și Neamț. Evoluția rapidă a fenomenelor meteo a impus transmiterea unor mesaje RO-ALERT către locuitorii din comunele Borca, Farcașa și Poiana Teiului, cu recomandarea clară de autoevacuare preventivă din zonele vulnerabile.

Până în prezent, aproximativ 560 de persoane din comuna Farcașa, 100 din Borca și 30 din Poiana Teiului s-au autoevacuat sau au fost evacuate de autorități. În comuna Farcașa, mai multe gospodării sunt deja inundate, iar pompierii de la ISU Neamț intervin pentru evacuarea locuitorilor. În satul Mădei (comuna Borca), o locuință a fost afectată, iar trei persoane s-au autoevacuat. Drumul Național 17B este inundat și temporar blocat pe tronsoane din comunele Borca și Farcașa, fiind afectat și de aluviuni; se intervine cu utilaje ale SDN și ale Primăriei Borca pentru deblocarea carosabilului.

Garda 2 Poiana Teiului și SVSU monitorizează permanent cursul râului Bistrița în toate cele trei comune vizate, pentru identificarea rapidă a eventualelor riscuri suplimentare.
În sprijinul intervențiilor desfășurate în județul vecin, ISU Neamț a trimis în Suceava, în zona Vatra Dornei, trei motopompe remorcabile și trei motopompe transportabile, folosite pentru evacuarea apei din gospodării, urmând ca acestea să revină în județul Neamț, în funcție de evoluția situației.
În prezent, la nivelul județului este activată grupa operativă ISU Neamț – nivel 1, iar măsurile aplicate urmează Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență cauzate de fenomene hidrometeorologice periculoase.

Recomandăm populației să respecte indicațiile autorităților, să evite zonele inundate și să fie pregătită pentru evacuare, dacă situația o impune. Situația este în continuă dinamică și este monitorizată atent de către toate structurile competente.
Pentru orice urgență, apelați numărul 112.
În urma manifestării fenomenelor meteo periculoase, dispeceratul comun ISU-SAJ Suceava a înregistrat peste 200 de apeluri de urgență. Pentru a face față situației, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a suplimentat efectivele de intervenție, mobilizând personal aflat în turele libere, astfel încât capacitatea operațională să fie adaptată numărului crescut de misiuni.
Sute de pompieri militari sunt dislocați în județ, acționând în zonele grav afectate de viituri și inundații, pregătiți să intervină pentru salvarea vieților și protejarea bunurilor materiale. Cele mai afectate regiuni sunt cele din raioanele de intervenție ale subunităților din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului, unde au fost raportate drumuri blocate, gospodării inundate și persoane izolate.
În localitatea Ostra, unde pârâul a ieșit din matcă, o locuință în care se aflau opt persoane – inclusiv doi copii – a fost înconjurată de ape. Locatarii s-au refugiat la etaj, iar pompierii, în cooperare cu autoritățile locale, au reușit să îi evacueze în siguranță, unul câte unul.
Având în vedere dificultățile de comunicare cauzate de lipsa semnalului radio în unele zone, în localitatea Broșteni a fost dislocat un Punct de Comandă Mobil, pentru a asigura coordonarea optimă a echipajelor. Tot în această zonă a fost trimis și un buldoexcavator de la Detașamentul de Pompieri Rădăuți, pentru a sprijini operațiunile de deblocare și intervenție.
Alte misiuni de salvare au fost desfășurate în localitatea Dârmoxa, unde, în colaborare cu localnicii, patru persoane ale căror locuințe se aflau în pericol au fost evacuate și transportate în siguranță către locuințele unor rude din zone neafectate.
Intervențiile pompierilor militari sunt în desfășurare și adaptate în permanență evoluției situației din teren.
Sursa: IGSU
Jurnal FM 