Avalanșă de șoferi beți pe șoselele din județul Bacău. Nici femeile nu au făcut rabat de la alcool
#Postat de Catalin Cojocaru on decembrie 2, 2020
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au acţionat pe raza judeţului pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.
Poliţiştii rutieri din Bacău au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 49 de ani, din comuna Mărgineni, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

La rândul lor, poliţiştii din Comăneşti au depistat, un bărbat de 32 de ani, din Dărmăneşti, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Șoferiță la volan, în stare de ebrietate
Poliţiştii rutieri din Bacău, au oprit, pentru verificări, o femeie de 42 de ani, din comuna Mărgineni, care conducea un autoturism pe strada Arcadie Şeptilici. Femeia în cauză emana halenă alcoolică, fapt pentru care a fost testată cu aparatul etilotest. Acesta a indicat valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat și i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Fără nicio reținere
Un băcăuan, de 59 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Și la Onești, aceeași poveste
O patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au descoperit , în flagrant delict, un bărbat de 43 de ani, din comuna Mănăstirea- Caşin, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,63mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
La Cleja, beat și fără permis…
Un tânăr, de 31 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Șofer din comuna Sarata
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
”Poliţiştii le-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.” – Cătălina Păduraru – Inspector principal de poliţie – IJP Bacău.