Autoturism căzut într-un canal betonat, cu apă, de-a lungul râului Suceava, pe raza comunei Bilca (Foto)
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 2, 2023
Autoturism căzut într-un canal betonat, cu apă, de-a lungul râului Suceava, pe raza comunei Bilca!
Un bărbat a scăpat cu viață după ce autoturismul pe care îl conducea a căzut într-un canal cu apă. Accidentul a avut loc duminică noaptea, în localitatea Bilca, județul Suceava.

Autoturism căzut într-un canal betonat
Şoferul, singurul ocupant al maşinii, a reuşit să iasă din interior şi să înoate. Colegii de la poliţie, ajunşi primii la faţa locului, l-au ajutat să ajungă pe malul betonat.

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus s-au deplasat la locul acccidentului cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii paramedici SMURD au preluat victima, un tânăr de 27 de ani, conştient şi cooperant. După acordarea primului ajutor medical, bărbatul a fost transportat la spital, pentru investigaţii suplimentare.



Salvatorii au verificat maşina pentru a fi siguri că nu mai exista nimeni în interior. Împreună cu autorităţile locale, se cauta o soluţie pentru extragerea autoturismului din canal.
Autoturismul a fost extras.
Sursa: ISU Suceava/2 aprilie 2023
Alte articole: https://romania24.ro
Jurnal FM 