Autospeciale noi la Jandarmeria Brașov și Salvamont. Vor fi utilizate pentru intervenții în zone greu accesibile
#Postat de Jurnal Fm on ianuarie 16, 2024
Departamentul pentru Situații de Urgență, care înglobează structurile de intervenție în situații de urgență, face un nou pas în modernizarea tehnicii salvatorilor.
În decursul acestei săptămâni, trei autospeciale pentru acces în zone foarte greu accesibile au intrat în dotarea salvatorilor montani din brașov, respectiv Jandarmeriei Brașov.




Foto: ISU Brasov
Grație eforturilor Departamentului pentru Situații de Urgență și a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, de asimilare a fondurilor europene nerambursabile, prin proiectele derulate privind achiziția a mai multor tipuri de tehnică terestră, aeriană și navală, ne mândrim cu un sistem de urgență performant, capabil să intervină prompt și eficient ori de câte ori situația o impune.
Prin această achiziție din fonduri europene nerambursabile prin proiectul VIZIUNE 2020 – din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 este consolidată capacitatea terestră de răspuns la urgențe.
Nevoia de o astfel de dotare a fost o prioritate pentru Departamentul pentru Situații de Urgență. Alături de specialiștii structurilor aflate în coordonarea DSU, înnoirea parcurilor auto/aeriene, pregătirea personalului, achiziția de echipamente moderne pentru toate instituțiile de răspuns în situații de urgență, inclusiv pentru cele medicale, toate au contribuit și contribuie în continuare la oferirea unui mod de acțiune intervențional profesionist, adaptat societății actuale, la standarde înalte.
Jurnal FM 