Current track

Title

Artist


Automatele de cafea trebuie să elibereze bon fiscal

#Postat de on iulie 25, 2019

Popularele automate de cafea, prezente peste tot locul în Bacău, vor trebui să emită bon fiscal.

Obligativitatea, reținută și în sarcina automatelor prin care sunt comercializate băuturi răcoritoare și snacks-uri, este prevăzută într-un act nomativ intrat recent în vigoare.

Aceasta va fi aplicabilă de la 1 ianuarie 2020.

Astfel, potrivit Legii nr. 136/2019, până la finalul acestui an, firmele care dețin astfel de automate comerciale trebuie să le echipeze cu case de marcat cu jurnal electronic.

Interesant este că, tehnic, automatele prezente acum în uz nu suportă o casă de marcat clasică.

Prin urmare, pe aceste automate ar trebui instalate module fiscale moderne, care se pot conecta la serverele Fiscului, ale căror costuri sunt estimate la 100 – 200 de euro/ dispozitiv.

De aici, a și apărut, în spațiul public, supoziția că, în piață, ar exista deja un furnizor care să livreze noile soluții pentru automatele comerciale.

 

Din păcate, cel mai probabil, costurile vor fi suportate tot de consumator.

Deja, cafeaua comercializată prin intermediul acestor automate s-a scumpit, cele mai multe vânzând deliciosul lichid cu minimum doi lei pe recipient.

Cert este că normativul mai prevede că, atunci când dispozitivul se defectează, operatorul economic va fi obligat să țină evidența vânzărilor într-un registru special, care, împreună cu raportul fiscal de închidere zilnică (Z-ul), va fi prezentat eventualului control al inspectorilor fiscali.

Documentele trebuie arhivate și păstrate timp de zece ani, respectiv cinci ani.

Florentin Radu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *