Autor: Liliana Mihaila
Page: 45
Un autotren care circula pe drumul european 85 a luat foc din mers în după-amiaza zilei de marți, 13 aprilie, în zona localităţii Buneşti. Incendiul s-ar fi produs din cauza unor probleme ale instalației electrice a vehiculului greu. La faţa locului au fost trimise două autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. Capul tractor […]
Marți, 13 aprilie, au fost finalizate lucrările de reabilitare termică a clădirii Primăriei municipiului Suceava, finanţate printr-un proiect în valoare de 9,13 milioane de lei, din care 7,5 milioane au provenit din fonduri europene. Investiția a fost terminată mai repede față de termenul prevăzut, de 30 aprilie, chiar dacă lucrările au fost sistate 3 luni […]
Muzeul Etnografic Hanul Domnesc organizează și în acest an Concursul de desene „Vis de copil în casa bunicilor”, ajuns la cea de-a XXV-a ediţie. Cum normele actuale nu permit încă deschiderea obiectivului muzeal, concursul se va desfășura online, la fel ca anul trecut. „Dacă până anul trecut concursul se adresa exclusiv copiilor din județul Suceava, […]
Un operator economic din Fântâna Mare, cu domeniul de activitate extracția pietrișului și a nisipului, a primit o amendă de 30.000 de lei de la comisarii Gărzii de Mediu Suceava, după o sesizare cu privire la depozitări ilegale de agregate minerale pe Râul Moldova, între localitățile Păltinoasa și Ruși. Sesizarea a venit din partea reprezentanților […]
Șase tinere din Botoşani din rămas blocate în zăpadă, luni, 12 aprilie, pe un traseu dificil din masivul Rarău și au sunat la 112 după ajutor. Salvamontiștii care au ajuns la fața locului au constatat că fetele nu erau echipate corespunzător pentru parcurgerea unui traseu montan în condiţii de iarnă. Nu aveau nici măcar bocanci […]
Noi centre comunitare de vaccinare anti-Covid au fost deschise în județul Suceava, începând de marţi, 13 aprilie. Potrivit prefectului Iulian Cimpoeșu, acestea sunt situate în Șcheia, Marginea, Broșteni, Salcea. Centrul din Șcheia este situat la Căminul Cultural „Sf. Ilie” şi deocamdată are un singur flux de vaccinare, dar încă unul va deveni operaţional în scurt […]
Tragedie în comuna Vicovu de Jos, unde o fetiţă de doar trei ani a murit călcată de un autoturism condus de tatăl ei! Copila se juca în curtea unei societăți comerciale, pe jos, şi nu a fost observată de bărbatul de 27 de ani, care a trecut cu maşina peste ea. Accidentul a avut loc […]
Sucevenii pot dona haine, încălțăminte și jucării oamenilor nevoiaşi, mai multe containere de colectare fiind disponibile în patru puncte din municipiul reşedinţă de judeţ. Potrivit viceprimarului municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, acestea sunt amplasate în cartierul Burdujeni – zona Pieței Agroalimentare Burdujeni; cartierul Obcini – la intersecția dintre străzile Stațiunii şi Slătioara; cartierul George Enescu – la […]
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că activitatea s-a intensificat pe șantierele municipalității și că vor fi organizate comandamente periodice la fața locului, pentru a se vedea dacă lucrările se derulează în ritmul convenit. Printre altele, anul acesta se va finaliza modernizarea pieței din cartierul George Enescu, unde a fost construită și o parcare subterană. […]
Un echipaj de la Poliția municipiului Suceava, aflat de serviciu duminică noaptea, 11 aprilie, pe bulevardul George Enescu din municipiul reşedinţă de judeţ, a observat un autoturism care se deplasa sinuos, dinspre stația Curcubeu spre magazinul Lidl. Şoferul a fost tras imediat pe dreapta. Se întâmpla în jurul orei 1.20 din noapte, iar la volan […]
Jurnal FM 