Autor: JurnalFM
Page: 30
Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu modulul național specializat de stins incendii de pădure la programul de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui […]
Două persoane, una domiciliată în Piatra-Neamț și cealaltă în Brașov, care locuiau din primăvară într-un cort pe strada Digului din Piatra Neamț, în zona punții de la ștrand, au fost determinate de polițiștii locali să renunțe la ”locuința” improvizată și să caute soluții pentru a avea un trai decent. Polițiștii locali de ordine publică și […]
Criminalitatea informatică reprezintă un domeniu aflat într-o permanentă diversificare și dezvoltare, pe fondul creșterii exponențiale a numărului și rolului dispozitivelor de accesare a internetului, implicit a numărului de utilizatori și funcționalităților pe care le oferă digitalizarea în viața de zi cu zi. Internet-ul creează un imens potențial de dezvoltare în toate domeniile vieții sociale, aplicațiile […]
Direcţia de Sănătate Publică Neamț desfășoară pe parcursul lunii august activități de informare, educare și comunicare în cadrul Campaniei ”LUNA NAȚIONALĂ DE PREVENIRE A BOLILOR TRANSMISIBILE”. În acest an, campania subliniază importanța vaccinării împotriva gripei și a tusei convulsive. Vaccinarea oferă protecție față de îmbolnăvire și previne răspândirea acestor agenți patogeni între membrii familiei, prieteni, […]
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, în colaborare cu Asociația Culturală „Arte.Ro“ și Universitatea Națională de Arte „George Enescu“ Iași, organizează expoziția de artă textilă „Ora de atelier“, ediția a IV-a, care va putea fi vizitată în perioada 31 iulie – 14 august 2024, în Sala Cupola. Vernisajul va avea loc miercuri, 31 iulie 2024, cu începere […]
Polițiștii de prevenire au desfășurat activități educative cu copiii din cadrul Centrului de sprijin și ajutor comunitar al Direcției de Asistență Socială Piatra Neamț. Acțiunile au avut ca scop principal aducerea în atenție a problemelor legate de siguranța copiilor și prevenirea delincvenței juvenile. Temele abordate au fost prezentate prin metode interactive, discuții, jocuri, studii de […]
Vești bune de la a IV-a ediție a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Fete, competiție desfășurată la Veldhoven, în Olanda. România a obținut 4 medalii, 2 de argint și tot atâtea de bronz. Pe podium au urcat: Ana-Maria Petcu, clasa a XI-a, Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”, București și Ioana Mihaela Pașca, clasa a […]
Începând de luni, 29 iulie, ora 12.00, circulația rutieră din zona bulevardului Traian se va desfășura cu o serie de restricții pentru o perioadă de două săptămâni. Măsura va fi instituită în zona intersecțiilor cu străzile Lămâiței și Doctor Gheorghe Iacomi, fiind impusă de execuția lucrărilor la proiectul de reorganizare a coridorului de mobilitate urbană. […]
Instituția Prefectului a cerut tuturor primăriilor din județ și S.G.A Neamț să identifice și să transmită cât mai repede o situaţie a tuturor podurilor, podețelor și punților edificate care nu sunt autorizate potrivit legislaţiei în vigoare, până la finele lunii iulie. Având în vedere incidentul produs în data de 20 iulie în comuna Poiana Teiului, […]
Jurnal FM 