Autor: Florin Craciun
Page: 28
Clipe emoționante trăite astăzi de o fetiță de 12 ani, din Târgu Ocna. Polițiștii din cadrul Stațiunii Târgu-Ocna, având complicitatea cadrelor didactice dintr-o unitate de învățământ din localitate, au marcat începerea anului școlar alături Daria Ioana, pe care au sărbătorit-o chiar de ziua ei de naștere. Întrucât ziua de naștere a fetei a coincis cu […]
Peste 200 de poliţişti acţionează suplimentar, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din județul Bacău, pentru ca deschiderea noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţăm informează IPJ Bacău. În contextul începerii noului an şcolar, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău a dispus luarea măsurilor specifice în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă […]
Băcăuanii sunt invitați joi, 12 septembrie 2024, de la ora18:00, la evenimentul cultural-artistic Festivalul Național de Folclor „Ion Drăgoi”, ce se va desfășura la Teatrul de vară „Radu Beligan” din Bacău. Manifestarea este organizată de Ansamblul Profesionist Folcloric „Busuiocul”, în colaborare cu Consiliul Județean Bacău și Teteviziunea Română, iar cei prezenți vor avea ocazia să […]
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, va găzdui miercuri, 11 septembrie, de la ora 11.00, lansarea cărţii „Vis împlinit”, autor Dumitru Lecca (Editura Magic Print, Oneşti, 2024). Dumitru Lecca, membru al unei importante familii boiereşti băcăuane, a fost sportiv de performanţă şi antrenor al echipei naţionale de baschet a României. “Dacă în cartea lansată anul trecut, […]
Festivalul Internațional „Enescu – Orfeul Moldav”, eveniment cultural important dedicat celebrării marelui compozitor George Enescu, se va desfășura la sfârșitul săptămânii la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău și la Muzeul Național „George Enescu”, Secția Dumitru și Alice Rosetti Tescanu – George Enescu, Tescani. Festivalul are loc în perioada 13-15 septembrie și este organizat de […]
O lebădă cel mai probabil epuizată, care nu se mai putea deplasa, și care putea să fie lovită de mașini, a fost salvată de polițiștii băcăuani. Aceștia au luat în brațe grațioasa pasăre și au eliberat-o pe lacul Motoșeni. Totul s-a petrecut astăzi, sâmbătă, 7 septembrie, în jurul prânzului, când un echipaj de poliție din […]
În contextul începerii noului an școlar, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au inițiat o serie de activități menite să informeze și să protejeze copiii, tinerii și adulții, având în vedere modificările aduse Legii nr. 61 din 1991, care sancționează comportamentele contrare normelor de conviețuire socială. Un aspect important al acestor modificări se […]
Efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău vor asigura, în acest sfârșit de săptămână, ordinea și siguranța publică la evenimentele din județul nostru, unde se așteaptă un număr semnificativ de participanți. Jandarmii, alături de colegii din cadrul celorlalte structuri teritoriale M.A.I., vor fi în mijlocul comunității, la datorie, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la […]
O intervenție chirurgicală în premieră, în județ și în regiunea Moldovei a fost realizată, zilele trecute, la Spitalul Județean de Urgență Bacău. „Este vorba despre o intervenție de vertebro-plastie, un procedeu terapeutic minim invaziv. Intervenția a presupus ranforsarea cu ciment a unei vertebre tasate, astfel încât să îi creștem rezistența, să protejăm discul vertebral, să […]
Reprezentanții structurile M.A.I. de la nivelul județului Bacău au prezentat măsurile pentru siguranța elevilor și cadrelor didactice în anul școlar 2024-2025. Astfel, pe parcursul anului școlar 2024-2025, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, vor fi întreprinse următoarele măsuri: Asigurarea prezenței polițiștilor la festivitățile dedicate deschiderii noului an școlar. Pe durata întregului an școlar, unitățile […]
Jurnal FM 