Autor: Florin Craciun
Page: 258
În timpuri marcate de incertitudine și cu o pace atât de fragilă, elevii și personalul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna au decis să se implice și anul acesta în campanii de ajutorare pentru oamenii greu încercați, oferindu-le prin acest gest o șansă la viață. În acest context, în zilele […]
Peste 63.500 de băcăuani vor beneficia, în perioada următoare, de pachete cu ajutoare alimentare primite în cadrul tranşei a V-a din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD)., informează Instituția Prefectului. Începând cu 10 noiembrie, vor fi recepționate parchetele cu ajutoarele destinate județului Bacău. Distribuirea lor se va realiza prin intermediul autorităților locale, în 93 de […]
Cei nouă absolvenți de gimnaziu din județul Bacău cu media 10 (zece) la Evaluarea Naţională din această vară şi cei cinci absolvenți de liceu, care au obținut aceeași performanță la examenul de Bacalaureat – sesiunea iunie/iulie, au primit pentru reușita lor, din partea Ministerului Educației, recompense financiare, informează Inspectoratul Școlar Județean Bacău. Festivitatea de premiere […]
Băcăuanii sunt invitați joi, 10 noiembrie, de la ora 18,30, la sala Ateneu, la Festival Beethoven, un regal artistic susținut de orchestra Filarmonicii Mihail Jora, alături de dirijorul Diamantis Panagiotis și pianista Marilèna Liakopoulou. Programul muzical al serii va cuprinde două lucrări de referință ale celui ce este recunoscut ca unul din cei mai mari […]
De ziua patronilor spirituali ai Jandarmeriei Române, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău s-au organizat o serie de activităţi pentru a marca aşa cum se cuvine această zi. Jandarmeria Română a ales drept patroni spirituali ai Armei pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, iar această zi reprezintă un moment […]
Astăzi vă prezentăm o poveste de viață, una tristă, și depinde de fiecare dintre noi să aibă un final fericit. Este povestea Ramonei Zaharia, un copil care s-a născut, prematur, în spitalul din Comănești, în urmă cu aproape 40 de ani, apoi a trecut prin mai multe orfelinate. Și-a cunoscut mama abia la vârsta 10 […]
27 de absolvenți ai școlilor militare de subofițeri jandarmi fac parte, începând de luni, din echipa Grupării de Jandarmi Mobile Bacău. Cei 27 de tineri subofițeri își încep cariera militară alături de noii colegi și sunt pregătiți să își îndeplinească cu succes misiunile ce le vor fi încredințate. Repartizați la detașamentele mobile ale unității, tinerii […]
În luna octombrie, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au executat 767 de misiuni. Astfel, în intervalul menționat, pompierii băcăuani au lichidat 48 de […]
O patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău, în timpul executării atribuţiilor de serviciu, a depistat pe strada Spiru Haret, din localitate, un bărbat, posesor de mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bacău, fiind condamnat la executarea pedepsei de 19 ani de închisoare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de […]
Poliţiştii din Bacău au indisponibilizat 2.500 de pachete de ţigarete de contrabandă, găsite într-un autoturism, depistat în trafic. La data de 06 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au efectuat semnal regulamentar de oprire în trafic, pe DN 2-E 85, în localitatea Răcăciuni, a unui autoturism. În urma controlului […]
Jurnal FM 