Autor: Catalin Cojocaru
Page: 29
Compania de Apă Bacau a anunțat trei avarii ale rețelei pe străzile Mărășești, Mihai Viteazul și Calea Republicii, dar pentru remedierea lor va fi întrerurptă apa și pentru cei care locuiesc pe străzile din apropierea avariilor. ”Ca urmare a unei defectiuni la rețeaua de apă situată pe str. Calea Mărășești, nr. 80, din municipiul Bacău, […]
Ninge ușor spre moderat, la acest moment, în județele Bacău, Iași, Neamț, Botoșani, Suceava și Galați, iar carosabilul este în cea mai mare parte umed, cu porțiuni de zăpadă proaspăt depusă, în strat de 0-1 cm, în județele Botoșani și Suceava. Temperatura aerului în regiune este cuprinsă între -3°C (Botoșani, Suceava) și 1°C (Galați). Pe […]
În urma susținerii și evaluării proiectelor de management, candidații au fost notați astfel: Geta Drăghici – nota final- 7,72, Sebastian Hriban – nota finală 7,61 și Adrian Popa – notă finală 9.19. Astfel, ca urmare a notelor finale obținute, Adrian Popa a fost declarat ADMIS. Examenul pentru postul de manager la Spitalul Județean Bacău s-a încheiat. La concurs au […]
Scandal la secția de oftalmologie de la SJU Bacău, unde mai mulți pacienți au fost dați afară din spital pentru că nu ar fi respectat distanța fizică. În imaginile postate de Bacău.Net se aude cum angajații spitalului urlă la pacienți. Purtatărul de cuvânt al unității medicale, Mirela Romaneț, a explicat situația: „pacienții nu aveau ce căuta […]
Polițiștii locali băcăuani s-au adaptat timpurilor online și au trecut pe prevenție online în școli. Una din schimbările aduse de anul 2020 în viețile elevilor, care continuă și în acest an, este mutarea orelor de la clasă în mediul online. Indiferent de vârstă aceștia petrec tot mai mult timp pe internet, activitățile devenind tot mai […]
Poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare au fost sesizaţi de către un bărbat de 51 de ani, din comuna Gura-Văii, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras patru caprine, dintr-o anexă a locuinţei. În urma cercetărilor desfăşurate de poliţişti a reieşit faptul că doi tineri, de 18 şi 22 de ani, ar fi […]
Incidentul s-a petrecut în spatele unui bloc situat în apropierea Liceului din Vorona, conform ziarului Monitorul de Botoșani. La Dărmănești, incidentul a avut loc tot în apropierea școlii. foto: monitorulbt.ro ”O bătaie între două eleve de la Liceul din Vorona a fost filmată cu telefonul mobil de câțiva colegi și ulterior postată pe o rețea […]
Elevele ”bătăușe” din Dărmănești pot sta „liniștite” în priviința sancționiunilor la nivelul educațional. Nu vor fi exmatriculate, și nici notele la purtare nu le vor fi scăzute. ”Violența a avut loc în afara școlii” Cele trei eleve ale Școlii Gimnaziale Plopu din Dărmănești care au bătut-o și umilit-o pe o colegă într-o stație de autobuz […]
Scenele revoltătoare în care două eleve o bat și o umilesc pe o colegă au ajuns în atenția polițiștilor. Dosare penale pentru bătăușe ”În referire la imaginile apărute in spațiul public, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Totodată, a fost informată conducerea […]
”Cred că cineva ar trebui să ia măsuri în privința abuzurilor asupra minorilor.” e apelul de disperare al unui părinte care a văzut imaguinile postate pe o rețea de socializare. Sunt fete din Plopu – bătăușele și profită de faptul că acea fetiță neajutorată nu are sprijin părintesc deoarece tatăl fetei a suferit un accident […]
Jurnal FM 