Current track

Title

Artist


Autor: ASM Agency

Page: 201

Aglomerație mare, in agențiile de turism din Bârlad. Bugetarii își folosesc voucherele pentru a petrece Crăciunul și Revelionul  in stațiunile românești. Muntele rămâne destinația preferată pentru vizitatori. Reprezentanții agențiilor spun că  oamenii preferă hotelurile de cel puțin trei stele, în Durău, Sinaia, Predeal și Brașov. Chiar dacă majoritatea drumeților este reprezentată de bugetari din sănătate […]

Cu excepţia interdicţiilor de a lucra ce pot fi întâlnite frecvent şi în cazul altor sărbători, o notă dominantă a sărbătorii o constituie prezenţa patronului justiţiar Ignatie, care pedepseşte cu asprime şi fără potrivnicie, pe cei ce nu respectă sărbătoarea. Ignatul porcilor, Inătoarea sau Crăciunul ţiganilor este cu siguranţă una dintre cele mai mari sărbători […]

Prefectul Eduard-Andrei Popica a ținut ca ultima ședință a Colegiului Prefectural să fie una festivă. În deschidere, reprezentantul Guvernului în teritoriu a ținut să îi felicite pe șefii de servicii deconcentrate pentru colaborarea din acest an, amintind de faptul că în cadrul celor 12 şedinţe de Colegiu Prefectural din cursul anului 2018 au fost prezentate […]

Precauți au fost consilierii locali încă de acum două luni de zile când au aprobat necesarul de nisip și material antiderapant pentru dezăpezirea străzilor din Bârlad. Numai că, așa cum ușor era de intuit, cei de la CUP au fost luați pe nepregătite. Din nou și pentru a nu știu câta oară.   Nu este […]

Daniel Olteanu, vicelider al Grupului ALDE de la Camera Deputaților, atrage atenția Guvernului să consolideze creșterea economică din ultimii doi ani, de la nivel național, prin investiții în mari proiecte de infrastructură dedicate zonelor afectate de mari decalaje în dezvoltare.   Deputatul bârlădean susține că, în contextul în care există o creștere reală, dar neuniformă, […]

Un eveniment rar și unic urmează să se petreacă în data de 23 Decembrie și în România. Cometa Crăciunului, de culoare verde, care orbitează planeta Jupiter și Soarele, va trece pe lângă Pământ.De asemenea, se apropie de Terra la cea mai mică distanță înregistrată timp de secole la rând.   Cometa va fi vizibilă în […]

Laboratorul de analiză al Spitalului Elena Beldiman din Bârlad efectuează de mai bine de o luna dozări PSA (antigenul specific prostatic). Această analiză, efectuată in premieră abia acum la instituția sanitară, este posibilă că urmare a dotării laboratorului cu un aparat ELISA, un analizor performant. PSA este un marker biologic care poate ajuta medicul în […]

Miercuri ,19 decembrie, au ajuns cu colinda și elevii Liceului Pedagogic „Ioan Popescu”din Bârlad membri ai corului „Voces Moldaviae”. Trupa , care a fost înființată în urmă cu aproape cinci ani este condusă de profesoara Mihaela Ignat, cea care a strâns cei mai talentați elevi ai claselor cu profil muzical din liceu. Vocile lor au […]

Vești bune pentru veteranii de război, văduvele de război și văduvele veteranilor de război. De la 1 ianuarie, indemnizațiile acestor categorii vor fi majorate cu 200 de lei, conform OUG 103/29.11.2018. Astfel,aceștia vor avea o pensie de 600 de lei, la fel ca văduvele de război necăsătorite. Conform evidențelor Asociației Veteranilor și Văduvelor de Război […]

Taximetriștii din Bârlad sunt tot mai asaltați de clienți agresivi. Pentru că nu vor să-și mai pună viața în pericol, aceștia refuză să onoreze comenzile clienților din anumite cartiere mărginașe. Cele mai multe probleme le întâmpină în zonele Munteni și Podeni, în special pe străzile Traian și Lunii. Zilele trecute, un taximetrist a fost atacat […]