Autor: ASM Agency
Page: 142
În Bucovina, Blogoveștenia este o sarbatoare tot atât de mare precum Paștile, deoarece dacă n-ar fi Buna Vestire, n-ar fi nici Paștile. Cât de mare sărbătoare e Buna Vestire și cât de mare e păcatul celui ce lucreaza în decursul ei, se poate cunoaste potrivit țăranului român, din împrejurări ca acestea: „dacă macină cineva în […]
Primarul orașului Vicovu de Sus, Gheorghe Schipor și Directorul General ADR Nord-Est, Vasile Asandei au semnat la Piatra Neamț, contractul de finanțare prin Programul Operațional Regional prin care, în orașul de la frontiera cu Ucraina, vor fi amenajate 10.000 mp de spații verzi. Proiectul, denumit “Extinderea suprafeței de spații verzi în orașul Vicovu de Sus prin […]
Parohia „Sfântul Dumitru” din Rădăuți îşi propune, ca de fiecare dată, să vină cu activităţi noi şi interesante pentru copii. De aceea, în colaborare cu Hobbycorner, organizează Atelierul de Pictură, joi 28 martie. Atelierul va avea loc în incinta Bisericii „Sfântul Dumitru” din Rădăuți. Atelierul de Pictura va incepe de la ora 16.00 pentru copiii […]
Polițiștii suceveni desfășoară, până pe 15 iunie a.c., campania de prevenire a delincvenței juvenile, victimizării minorilor și prevenirii violenței în mediul școlar „Siguranță de Nota 10″, ce are ca scop creșterea gradului de informare a elevilor, în vederea reducerii riscului de victimizare și de implicare în fapte antisociale. Totodată, se urmărește responsabilizarea elevilor cu privire […]
Părintele Mihai Rusu s-a născut la data de 11 februarie 1949 în Piatra Neamț, într-o familie foarte credincioasă. Tatăl său, Ioan Rusu, un om sfătos, înțelept şi unul dintre cei mai renumiți fotografi ai urbei nemțene, iar mama sa, Sofia, prin credinţa şi cuminţenia sa, un exemplu de soţie şi mamă creştină. A urmat cursurile […]
La sfârşitul acestei săptămâni, Poliția municipiului Rădăuți în cooperare cu Poliția orașului Vicovu de Sus a organizat o acțiune punctuală pe linia asigurării unui climat de ordine publică și siguranță rutieră. În cadrul acțiunii au fost constatate 3 infracţiuni, din care 2 de conducere a unui vehicul având permisul de conducere reținut și de conducerea […]
Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Economice au organizat şi executat sâmbătă între orele 08.00 – 12.00, o acţiune pe raza municipiului Suceava, pentru combaterea actelor ilicite de comerț. Au fost controlate 8 societăți comerciale și persoane fizice autorizate. În cadrul acestei acţiuni poliţiştii au aplicat 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de […]
Tânăr prins de polițiști după ce a condus o motocicletă beat și fără permis La data de 24 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au depistat un tânăr, de 22 de ani, din Suceava, care conducea o motocicletă pe DN 17 B, în localitatea Borca, fără a fi înmatriculată. Acesta […]
Jurnal FM 