Current track

Title

Artist


Autor: admin

Page: 474

Start la amenajarea parcului Mihai Eminescu O nouă investiție a fost demarată acum câteva zile, de acest lucru urmând să se bucure locuitorii din zona Complex, dar și liceenii de la Eminescu. Miercuri, 20 noiembrie, au demarat lucrările la parcul Mihai Eminescu,asta în condițiile în care pe 29 octombrie 2019 a fost semnat contractul de […]

Avem Centru de Permanență, dar nu sunt medici Se pare că autoritatea locală “a pus carul înaintea boilor”. A investit într-un centru de permanență, dar nu găsește doctori să vină să facă gărzi. În data de 29 noiembrie 2017 consilierii locali bârlădeni au fost de acord cu înființarea acestui centru de permanență. Avem Centru de […]

Vești bune pentru bârlădenii care locuiesc în zona Munteni Mai bine mai târziu, decât niciodată. Autoritatea locală dar și consilierii social democrați au realizat că locuitorii din Munteni au fost vitregiți din punct de vedere al transportului public. Lipsa transportului public în zona Munteni a ajuns și la urechile autorității locale. În cadrul ultimei conferințe […]

Oamenii legii, din nou, în bănci Polițiștii vasluieni sunt instruiţi de către medicii din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui cu privire la acordarea primului ajutor, în baza parteneriatului dintre Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui. Joi, 21 noiembrie a.c., 30 de polițiști vasluieni din cadrul structurilor de ordine publică, […]

Locuri de muncă vacante la data 21.11.2019 [embeddoc url=”https://jurnaldebarlad.ro/wp-content/uploads/2019/11/VASLUI-21.11.2019.pdf” download=”all” viewer=”google”] Agenţia  Locală Vaslui, str Spiru Haret,  nr.5, Telefon 0235 /369940      Locuri de munca disponibile la data 21.11.2019: 143 Denumire agent Meseria / ocupatia/ Locuri de munca vacante Fabrica de carne MORANDI 20 operator abator pasari 1 medic veterinar 1 inginer chimist 1 electrician […]

Aseară, în jurul orei 21.00, a avut loc un accident rutier pe DN 17, km 158, Iacobeni, produs prin coliziunea dintre două TIR-uri, dintre care unul răsturnat peste calea ferată. Au intervenit Modulul SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei, cu o autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Nu […]

În județele Bacău și Galați, 40 de voluntari seniori au oportunitatea de a oferi ajutor la teme și a participa la activități educaționale în sprijinul a 140 de copii vulnerabili din comunitate. În jud Bacău, persoanele vârstnice care doresc să contribuie la educația celor mici vor putea petrece câteva ore pe săptămână cu copiii de […]

Colegiul National Pedagogic “Ștefan cel Mare” din Bacau a împlint un secol de educație. Zilele acestea au loc activitățile dedicate unui veac de activitate pentru colegiul care reprezintă rădăcinile învățământului băcăuan.  Festivitățile au inclus foarte multe momente cu intensitate emoțională: Te Deum-ul, dezvelirea plăcii omagiale, expoziția-dialog a Nicoletei Cărare și a Georgianei Stanescu, spectacolul omagial, […]

Colegiul National Pedagogic “Ștefan cel Mare” din Bacau a împlint un secol de educație. Zilele acestea au loc activitățile dedicate unui veac de activitate pentru colegiul care reprezintă rădăcinile învățământului băcăuan.  Festivitățile au inclus foarte multe momente cu intensitate emoțională: Te Deum-ul, dezvelirea plăcii omagiale, expoziția-dialog a Nicoletei Cărare și a Georgianei Stanescu, spectacolul omagial, […]

Patru unități școlare vor avea cabinete stomatologice moderne dotate cu scaune stomatologice noi. De serviciile medicale pot beneficia elevii mai multor instituții de învățământ arondate acestor cabinete. Primele două scaune au fost deja montate la Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri” și la Școala Gimnazială ,,Al. I. Cuza”. Vechile scaune stomatologice din aceste cabinete erau din anii 60 și se […]