Current track

Title

Artist


Autor: admin

Page: 145

O tânără de 17 ani a fost găsită fără suflare în baia casei unde locuia împreună cu partenerul ei. Adolescenta a fost găsită în cursul serii de luni, când bărbatul cu care locuia s-a întors de la muncă, iar echipajul unei ambulanțe chemate de urgență la fața locului nu a mai putut face nimic pentru […]

Monica Anisie, ministrul Educaţiei, a declarat luni seară că simulările examenelor naţionale au fost anulate, fiind înlocuite cu testele de antrenament pentru elevii claselor a VIII-a şi a XII-a. „Simulările sunt anulate. Nu mai putem susţine simulările, însă aceste simulări le-am înlocuit cu acele teste de antrenament pe care le-am pus la dispoziţia elevilor de […]

Începând de luni, Spitalul Municipal Rădăuți are un prim tunel de dezinfecție pentru personal. Acesta a devenit deja funcțional și a fost achiziţionat cu sprijinul unui om de afaceri. Zilele următoare vor mai ajunge 4 tuneluri de protecție, care vor fi montate în toate punctele de interes ale spitalului și vor asigura Unitatea Primire Urgențe, […]

Bun e vinul, dar nu la volan! Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane depistate pe drumurile publice ale județului Vaslui, încălcând prevederile legale în vigoare. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul […]

De Paște vom avea de unde să cumpărăm miei Având în vedere apropierea sărbătorilor Pascale Catolice şi Ortodoxe, moment în care tradiţional se consumă carne de miel, specificăm că sacrificarea mieilor se realizează în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare pentru sacrificare de ovine publicate pe site-ul ANSVSA. În cazuri exceptionale, sacrificarea […]

Angajatorii vasluieni controlați la “sânge” de cei de la ITM Vaslui Inspectorii de muncă din cadrul compartimentelor control muncă nedeclarată și control relații de muncă au controlat 69 unităţi la care desfăşurau activitate 1237 salariaţi, din care 487 femei și 3 tineri sub 18 ani. Din totalul de 69 controale efectuate, la un număr de […]

 Guvernul Orban a adoptat, luni, o Ordonanţă de Urgenţă care prelungeşte mandatul aleşilor locali, până la sfârşitul anului. Astfel, Executivul amână alegerile locale, din cauza epidemiei de coronavirus, potrivit libertatea.ro.  „A fost adoptată ordonanţa de urgenţă privind prelungirea mandatelor pentru autorităţile locale, luând în considerare situaţia extraordinară actuală, impusă de starea de urgenţă, ca urmare […]

 Știrile pozitive ale dimineții: – Numărul cazurilor noi, la nivel global, s-a plafonat după un vârf înregistrat în 3 aprilie. – Numărul deceselor înregistrate în Spania a scăzut, fiind cel mai mic din ultimele două săptămâni – Italia a raportat 3.599 de noi cazuri ieri, cel mai mic din ultimele aproape 3 săptămâni. – În […]

Marcel Boloș, ministrul pentru fonduri europene, a anunțat luni seara, după ședința de guvern, că personalul medical care luptă cu epidemia de Covid-19 va primi un stimulent de risc. Acesta va fi de 2.500 de lei şi va fi acordat unui număr de circa 75.000 de cadre medicale. Banii necesari vor proveni din fonduri europene. Și […]

Alături de oameni! Episcopia Hușilor și Asociația „Filantropia Ortodoxă” Huși intensifică ajutorul oferit în lupta cu pandemia Covid 19. Alături de oameni! “Fapta bună este o întâlnire cu Dumnezeu, deoarece ea nu ne aparţine, ci este manifestarea lui Dumnezeu prin noi”-Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul Episcopia Hușilor alături de slujitorii Domnului au lansat o campanie venită în […]