Current track

Title

Artist


Au crescut amenzile pentru cei care parchează ilegal pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități

#Postat de on iulie 29, 2020

Dacă parchezi pe locurile de parcare rezervate pentru persoanele cu dizabilități fără a deține card-legitimație de parcare pentru persoană cu handicap, poți primi amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 lei! Sâmbătă, 25 iulie a.c. a intrat în vigoare Legea nr. 145/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Această lege, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 648 din 22 iulie 2020, își propune „să ofere persoanelor cu handicap posibilitatea de a se bucura de drepturi depline și de a beneficia complet de participarea la viața socială și economică” prin „implementarea normelor europene privind accesibilizarea la mediului public”. Una dintre modificările aduse de Legea nr. 145/2020 este și cea și privind schimbarea cuantumului sancțiunii pentru parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap.

 Astfel, conducătorii auto care aleg să parcheze pe locurile de parcare rezervate pentru persoanele cu dizabilități, fără a deține card-legitimație de parcare pentru persoană cu handicap, pot primi sancțiuni contravenționale „de la 2.000 lei la 10.000 lei”. Constatarea contravenției și aplicarea amenzii contravenționale se face de către polițiștii locali cu atribuții în acest sens. Pe această cale Poliția Locală a Municipiului Bacău recomandă tuturor conducătorilor auto să respecte prevederile actului normativ menționat.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *