La Mediaș, asfaltarea Șoselei Sibiului a fost finalizată (foto-video)
#Postat de Carmen Vintu on mai 23, 2024
Asfaltarea Șoselei Sibiului a fost finalizată – marți, 21 mai 2024, a fost finalizată asfaltarea Șoselei Sibiului pe porțiunea cuprinsă între strada Hermann Oberth și strada Ilarie Chendi. Lucrările au avut loc pe timp de noapte pentru a reduce disconfortul cetățenilor.
Reamintim că pe Șoseaua Sibiului s-au derulat lucrări de reabilitare a sistemelor de canalizare menajeră și a rețelei de apă, ca parte a „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată”.


În perioada următoare, pe această stradă se vor realiza marcajele rutiere.


Primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, a declarat:
„Începând de astăzi, cel mai circulat drum din oraș, la care s-a lucrat pe parcursul a două nopți – și mă refer aici la Șoseaua Sibiului – este din nou circulabil”.
„Programul de modernizare a orașului va continua și în perioada următoare.”






Lucrările de reabilitare a Șoselei Sibiului fac parte din programul amplu de modernizare a infrastructurii orașului Mediaș. Primăria solicită cetățenilor înțelegere și răbdare pentru eventualele disconforturi cauzate de lucrări.
Primăria Mediaș a transmis: „Marți, 21 mai 2024, s-a turnat covor asfaltic pe Șoseaua Sibiului pe porțiunea cuprinsă între strada Hermann Oberth și strada Ilarie Chendi.
Vă reamintim că pe Șoseaua Sibiului în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată” s-au derulat lucrări de reabilitare a sistemelor de canalizare menajeră și a fost reabilitată rețeaua de apă.
Pentru reducerea disconfortului, asfaltarea s-a desfășurat pe perioada nopții.
În perioada următoare, pe această stradă se vor realiza marcaje rutiere.”
Jurnal FM 