Current track

Title

Artist


Treizeci și patru de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca

#Postat de on noiembrie 28, 2021

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910Vața de SusVața de JosHunedoaraRomânia – d. 28 noiembrie 1989SinaiaPrahovaRomânia) a fost un ieromonahteolog și artist plastic (muralist) ortodox român, stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop, unde, datorită personalității sale, veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate.
A urmat Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, Hunedoara, pe care l-a terminat ca șef de promoție în 1929. În același an, Zian Boca (cel care avea să devină Părintele ieromonah Arsenie Boca) se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește – la recomandarea profesorului Nicolae Popoviciu – o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București.[5] În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea Scara dumnezeiescului urcuș scrisă de Ioan Scărarul o traduce în limba română în doar 5 luni. Această traducere nu a văzut lumina tiparului. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Ateneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.
În 1935 – ca absolvent al Academiei Teologice – a fost hirotesit citeț și ipodiacon.
În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor.
Devine renumit ca mare duhovnic, părintele Cleopa va încerca să ia legătura cu el prin scrisori interceptate și confiscate de Securitate.
În 15-16 ianuarie 1950 a fost a treia oară arestat.

A lucrat pe post de pictor bisericesc pana la pensionarea sa din 1968, rămânând sub supravegherea Securității. Din 1968 până în 1984 pictează biserica de la Drăgănescu, Giurgiu. La Sinaia, din 1969 și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vârstă de 79 de ani. A fost înmormântat, după dorința proprie, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989 prorocind că aici va fi loc de pelerinaj.Mormântul părintelui Arsenie de la mănăstirea Prislop constituie azi unul din importantele locuri de pelerinaj din țară, în ultimii ani numărul de pelerini veniți pe 28 noiembrie fiind de 30 000 – 40 000 de oameni.

Scrieri

  • Părintele Arsenie Boca, Cărarea împărăției, ed.îngr. de Zamfira Constantinescu, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, 1995
  • Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească, ed.îngr. de Ion Cismileanu, Editura Agaton, Făgăraș, 2009
  • Părintele Arsenie Boca, Trepte spre viețuirea în monahism, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2003 – ISBN 973-85376-6-5
  • Părintele Arsenie Boca, Cuvinte vii, Deva, 2006

Sursa foto: https://www.facebook.com/mormantulparinteluiarsenie/photos/a.687337238016283/1610858595664138

Articolul complet aici: jurnalspiritual.eu


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *