Aproape de final! Condamnații penali nu mai au voie în Parlamentul României
#Postat de Antoniu Lovin on mai 30, 2022
Încă un pas până ca parlamentarii să fie aleși în primul rând după cazierul lor curat. Legea care le interzice condamnaților penal să candideze la alegerile parlamentare așteaptă votul final de la camera Deputaților.
Sunt vizați toți cei care au suferit condamnări penale definitive la închisoare cu executare. Bineînțeles avem și exceptii, în rândul celor cărora au intervenit reabilitarea, amnistia sau dezincriminarea faptei pentru care au fost condamnați.
Inițiativa legislativă a fost introdusă în Parlament, în 2017, de senatoarea PNL Alina Gorghiu.
Deputaţii jurişti au pus în consens proiectul de lege cu o decizie a Curţii Constituţionale.
„În lumina deciziei Curţii Constituţionale, care a găsit ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului la Legea 90/2001 şi care astfel interzice persoanelor condamnate definitiv să facă parte din Guvernul României, este imperios necesar ca legislaţia română să aibă astfel de prevederi şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a candida la funcţiile de senator şi deputat în Parlamentul României. Prezenta propunere legislativă vine în întâmpinarea dorinţei legitime a cetăţenilor României de a fi reprezentaţi de persoane fără probleme penale şi astfel de a face un pas înainte în lupta împotriva corupţiei”, a argumentat în expunerea de motive senatorul PNL Alina Gorghiu.
Cel vizat era Liviu Dragnea a fost condamnat, în 2019, la închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, iar dacă legea va fi adoptată, îi va interzice acestuia o eventuală candidatură în 2024.
Sursa foto: romanialibera.ro
Vizați ar mai fi și fostul președinte liberal al Camerei Deputaților Bogdan Olteanu a fost condamnat marți la șapte de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, într-un dosar în care este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare în dosarul Giga TV. Adrian Năstase (fost premier 2000-2004), condamnat definitiv în iunie 2012 la doi ani de închisoare cu executare Dosarul „Trofeul calității în construcții”, condamnat definitiv în ianuarie 2014 la 4 ani de închisoare cu executare în Dosarul Zambaccian. Zsolt Nagy, ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (2004-2008), condamnat definitiv în ianuarie 2015 la patru ani de închisoare cu executare, pentru aderare la un grup infracțional, în dosarul privatizărilor strategice. Darius Vâlcov, ministru al finanțelor publice (2014-2015), condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare, într-un dosar de luare de mită. Miron Mitrea, ministru al transporturilor (2000-2004) – la 13 februarie 2015 a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită. Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor (2012-2013), condamnat definitiv în 2014 la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”. Ioan Avram Mureșan, ministru al Reformei (1997) și ministru al Agriculturii (1998), condamnat definitiv în februarie 2013 la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Caltaboșul”. Codruț Șereș, ministru al Economiei și Comerțului (2004-2006), condamnat definitiv în ianuarie 2015 la patru ani și opt luni de închisoare cu executare, pentru trădare prin transmitere de secrete. Sorin Pantiș, ministru al comunicațiilor (1996-1998), condamnat definitv în august 2014 la șapte ani de închisoare cu executare în Dosarul ICA. Condamnat definitv în octombrie 2014 la doi ani și opt luni de închisoare în Dosarul Rompetrol, trimis în judecată, în 2008, pentru manipularea pieței de capital în Dosarul Loteria II. Monica Iacob-Ridzi, ministru al Tineretului și Sportului (2008-2009) – la 16 februarie 2015 a fost condamnată definitiv la 5 ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Elena Udrea a fost condamnată la închisoare cu executare, șase ani în dosarul Gala Bute. Nicolae Mischie (PSD Gorj), condamnat definitiv în martie 2013 la patru ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită. Cătălin Voicu (PSD București), condamnat definitiv în aprilie 2013 la șapte ani de închisoare cu executare. Desigur, lista poate continua! Mai multe pe romanialibera.ro.
Jurnal FM 