Current track

Title

Artist


APIA primește Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină aferente trimestrului II 2023

#Postat de on iulie 5, 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 31 iulie 2023 inclusivse depun Cererile de plată care vizează rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 aprilie – 30 iunie 2023 (trimestrul II al anului 2023).

Foto: agrointel.ro

Cererile se depun sau pot fi transmise prin mijloace electronice la Centrele APIA, de către administratorul/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, însoţite de documentele din Anexă.

Toate documentele depuse în copie vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de către solicitantul sprijinului, însușite prin semnătura și vor purta sintagma “conform cu originalul”.

Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre rata accizei standard și rata accizei reduse pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor  mecanizate în agricultură a cărei valoare unitară este de 1,529 lei/litru.

DOCUMENTE CARE ÎNSOȚESC CERERILE DE PLATĂ
Pentru sectorul vegetal:
a) documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
b) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate la lucrări mecanizate,
aferente perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare,
întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din OMADR nr.1727/2015 cu
modificările și completările ulterioare;
c) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe
numele solicitanților;
d) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în
care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
e) adeverință în original de la Registrul agricol, cu suprafețele aflate în exploatare, în
cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
f) adeverință în original de la Direcția pentru agricultură județeană, pentru suprafețele
plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări față de cererea de acord
pentru finanțare.
Pentru sectorul zootehnic:
a) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru sectorul zootehnic,
aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare,
întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu
modificările și completările ulterioare;
b) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe
numele solicitanților;
c) situația privind calculul efectivului rulat / efectivului mediu realizat, întocmită de
beneficiar și vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită
conform modelului prevăzut în anexa nr. 10 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și
completările ulterioare;
d) copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării
acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
e) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în
care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare.
Pentru sectorul îmbunătățiri funciare:
a) situația centralizatoare a cantităților de motorină utilizate pentru irigații, aferentă
perioadei pentru care solicită acordarea ajutorul de stat prin rambursare, întocmită conform
modelului prevăzut în anexa nr. 9 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările
ulterioare;
b) copie a facturilor/bonurilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe
numele solicitanților;
c) situația centralizatoare a cantităților de apă pentru irigații, întocmită conform
modelului prevăzut în anexa nr. 11 din OMADR nr.1727/2015 cu modificările și completările
ulterioare;
d) copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către
beneficiar/procesul-verbal de confirmare a volumului de apă livrat pentru irigații, întocmit
de către orice furnizor de apă de irigații;
e) situația suprafețelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se
solicită ajutorul de stat;
f) copie a documentelor de identitate și/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în
care au intervenit modificări față de cererea de acord pentru finanțare;
g) dovadă cont trezorerie dacă au intervenit modificari ale coordonatelor bancare față de
cererea inițială


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *