Current track

Title

Artist


Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea unei minore dispărute

#Postat de on iunie 10, 2025

Update IPJ Vaslui, 11 iunie 2025, ora 10:45: „Minoră dată dispărută a fost găsită de polițiștii vasluieni

          La data de 10 iunie 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au solicitat sprijinul comunității în vederea depistării unei minore, de 12 ani, care la data de 9 iunie 2025, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit sau contactat membrii familiei sale.

          În urma activităților desfășurate, polițiștii au constatat faptul că, minora ar fi plecat voluntar de acasă, împreună cu un tânăr, de 22 de ani, din comuna Bogdănești, județul Vaslui.

          Ulterior, minora a fost identificată la domiciliu.

          La prima vedere, aceasta nu prezinta urme vizibile de violență, urmând a fi transportată la Serviciul de Medicină Legală.

          Față de tânărul de 22 de ani a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

          Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc plecarea, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Știrea inițială:

Apelați 112 dacă aveți informații despre această persoană!

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui solicită sprijinul locuitorilor pentru găsirea unei minore din comuna Bogdănești, județul Vaslui, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.

Este vorba despre HUȚUȚUC ELENA, în vârstă de 12 ani, care a dispărut în seara zilei de 9 iunie 2025, în jurul orei 20:30. De la acel moment, nu a mai luat legătura cu familia și nu se cunoaște locul în care s-ar putea afla.

Semnalmentele minorei sunt următoarele: are o înălțime de aproximativ 1,50 metri, greutatea estimată de 40 de kilograme, păr blond și ochi căprui. În momentul dispariției, purta o bluză neagră, pantaloni trei sferturi de culoare neagră și era încălțată cu șlapi mov.

Persoanele care au văzut-o sau dețin informații care ar putea ajuta la localizarea sa sunt rugate să apeleze de urgență numărul 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Orice informație poate fi esențială pentru a o aduce pe Elena în siguranță acasă. Autoritățile mulțumesc tuturor celor care pot sprijini această cauză.

IPJ Vaslui a comunicat: „APELAŢI  112  DACĂ VEDEŢI  ACEASTĂ  PERSOANĂ !

          Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui solicită sprijinul comunității în găsirea unei minore care a plecat voluntar de la o adresă din comuna Bogdănești, județul Vaslui și nu a mai revenit sau contactat membrii familiei sale.

HUȚUȚUC  ELENA are 12 ani, este din comuna Bogdănești, județul Vaslui și a plecat voluntar de la domiciliu aseară, 9 iunie 2025, în jurul orei 20.30, însă nu a mai revenit.

Semnalmentele minorei: înălțime de 1.50 metri, greutate de aproximativ 40 de kilograme, păr blond, ochi căprui.

La momentul dispariției, minora era îmbrăcată cu o bluză neagră, pantaloni trei sferturi de culoare neagră și era încălțată cu o pereche de șlapi de culoare mov.

          Rugăm pe oricine a văzut-o pe Elena sau are informații despre ea, să apeleze 112 sau să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție!

          Orice detaliu poate fi de ajutor în găsirea minorei dispărute și aducerea acestea, în siguranță, acasă.

Vă mulțumim pentru sprijin și cooperare!


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *