Antonio Salieri, compozitor italian

Antonio Salieri (născut pe 18 august 1750, în Legnago, Republica Veneția [Italia] – decedat pe 7 mai 1825, în Viena, Austria) a fost un compozitor italian de renume, ale cărui opere au fost foarte apreciate în întreaga Europă la sfârșitul secolului al XVIII-lea.

La doar 16 ani, Salieri a fost adus la Viena de către FL Gassmann, compozitorul și directorul muzical al curții imperiale (Hofkapellmeister), care l-a prezentat împăratului Iosif al II-lea. În această perioadă, Salieri a dezvoltat prietenii importante cu figuri de seamă precum Pietro Metastasio și Christoph Gluck. Prima sa operă, Le donne letterate, a fost pusă în scenă la Burgtheater din Viena în 1770. Patru ani mai târziu, împăratul l-a numit compozitor de curte, iar în 1788 a devenit Hofkapellmeister, funcție pe care a ocupat-o timp de 36 de ani. Pe parcursul carierei sale, Salieri a compus opere nu doar pentru teatrele din Austria, ci și pentru companii din Franța și Italia. Din 1783, a devenit un susținător influent și un colaborator frecvent al lui Lorenzo Da Ponte, care a fost și principalul libretist al lui Mozart. Cea mai cunoscută operă a lui Salieri a fost opera franceză Tarare (1787), care a fost tradusă de Da Ponte în italiană sub titlul Axur, re d’Ormus, și care a fost preferată de publicul vienez în detrimentul Don Giovanni al lui Mozart. Ultima operă a lui Salieri a fost interpretată în 1804, după care s-a dedicat compunerii de muzică sacră. De asemenea, a fost un profesor remarcabil, având printre elevii săi pe Beethoven, Franz Schubert și Franz Liszt.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Antonio_Salieri#/media/Fi%C8%99ier:Antonio_Salieri_painted_by_Joseph_Willibrord_M%C3%A4hler.jpg

Pe parcursul vieții, Salieri a menținut relații cordiale cu Joseph Haydn și Ludwig van Beethoven, căruia i-a oferit lecții de contrapunct și căruia Beethoven i-a dedicat cele trei sonate pentru vioară, op. 12 (1797). Relația dintre Salieri și Mozart a fost subiectul multor speculații. Totuși, există puține dovezi care să susțină ideea intrigilor sau comentariilor dăunătoare ale lui Salieri la adresa lui Mozart; de fapt, Mozart a menționat într-o scrisoare primirea favorabilă a Flautului fermecat de către Salieri. De asemenea, nu există nicio dovadă că Salieri ar fi încercat să-l otrăvească pe Mozart – o legendă care a inspirat opera Mozart et Salieri (1898) a lui Nikolay Rimsky-Korsakov, bazată pe nuvela din 1830 a lui Pușkin. Relația dintre cei doi compozitori a fost explorată speculativ și în piesa lui Peter Shaffer Amadeus (1980; adaptată în film în 1984).

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Antonio-Salieri