1925 – Anna de Noailles devine a doua femeie membră de onoare a Academiei Române

La data de 25 iunie 1925, scriitoarea Anna de Noailles a fost aleasă membră de onoare a Academiei Române, fiind a doua femeie care a primit această distincție, după Elena Văcărescu. Alegerea sa s-a datorat în mare parte susținerii lui Nicolae Iorga, care o considera „cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui o Româncă” și aprecia contribuția sa unică în literatura franceză.

Anna de Noailles, născută Ana Elisabeta Brâncoveanu la 15 noiembrie 1876, la Paris, provenea dintr-o familie nobilă româno-greacă. Tatăl său, Grigore Brâncoveanu, aparținea unei vechi familii boierești românești, iar mama sa, Raluca Moussourus (Musurus), era fiica ambasadorului otoman la Londra și o muziciană talentată, admirată de compozitorul Ignacy Paderewski.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ana,contesă_de_Noailles#/media/Fișier:Laszlo-_Anna_de_Noailles.jpg

A copilărit în vila „Bessarabă” de pe malul lacului Leman, într-un mediu privilegiat și cultural rafinat. În 1897, s-a căsătorit cu contele Mathieu de Noailles, cu care a avut un fiu, Anne-Jules de Noailles. Prin căsătorie și prin sânge, Anna era înrudită cu importante familii aristocrate europene, printre care Bibescu, Mavrocordat și Wendel.

Anna de Noailles a debutat poetic în 1899, iar în 1901 a publicat volumul de poezii Le Cœur innombrable, distins de Academia Franceză. A fost aleasă membră a Academiei Regale Belgiene și a devenit prima femeie comandor al Legiunii de Onoare. Deși astăzi este mai cunoscută pentru influența sa în saloanele literare pariziene ale Belle Époque-ului, opera sa poetică a fost apreciată pentru profunzimea și intensitatea emoțională, fiind adesea comparată cu cea a lui Swinburne sau d’Annunzio.

Critici precum Robert de Montesquiou și Dumitru Drăghicescu i-au recunoscut originalitatea viziunii poetice, inspirată de păgânismul grec și filosofia lui Nietzsche, exprimând teme precum iubirea, natura și moartea într-un stil dionisiac, senzual și tragic.

Salonul său de pe Avenue Hoche a atras personalități marcante ale literaturii franceze: Marcel Proust, Jean Cocteau, André Gide, Paul Valéry, Colette și mulți alții. Prietenia sa cu Proust a fost una profundă, el inspirându-se din figura sa pentru personajul contesei Gaspard de Reveillon din Jean Santeuil.

După Primul Război Mondial, gusturile literare s-au schimbat, scena fiind dominată de dadaism și suprarealism, iar influența Annei de Noailles a început să apună. Cu toate acestea, ea a rămas o figură emblematică a epocii sale.

A murit în 1933, în apartamentul său din Paris, fiind înmormântată în cavoul familiei Bibescu din cimitirul Père-Lachaise. Inima sa se află într-o urnă în templul parcului de pe vechiul domeniu familial din Amphion-les-Bains.

Deși istoria literară românească, prin vocea lui G. Călinescu, i-a reproșat lipsa de loialitate față de originile românești, redescoperirea operei sale în Franța poate oferi o nouă perspectivă asupra rolului său cultural și literar. Anna de Noailles rămâne un simbol al rafinamentului literar și al feminității aristocratice în literatura europeană de început de secol XX.

Lucrări reprezentative:

• Le Cœur innombrable (1901) – Premiat de Academia Franceză
• L’Ombre des jours (1902)
• Les Éblouissements (1907)
• Les Vivants et les Morts (1913)
• Les Forces éternelles (1920)
• Poème de l’amour (1924)
• L’Honneur de souffrir (1927) – roman
• Exactitudes (1930)
• Derniers Vers et Poèmes d’enfance (1934)
• Le Livre de ma vie (1932) – autobiografie.