Angajaţii din Sănătate anunţă mitinguri marţi, în Piaţa Victoriei, la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului.
#Postat de Jurnal Fm on decembrie 27, 2021
Angajaţii din Sănătate anunţă mitinguri în Piaţa Victoriei, la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului, în data de 28 decembrie, pentru acordarea drepturilor salariale. De asemenea, în paralel vor avea loc manifestări de susţinere în spitalele din ţară.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a anunţat luni, 27 decembrie, printr-un comunicat de presă, desfăşurarea Mitingului naţional al lucrătorilor din sănătate în data de 28 decembrie.
“În cadrul acestei acţiuni vom ”colinda” instituţiile esenţiale din România, respectiv Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia, rostindu-le ”Pluguşorul suferinţei lucrătorilor din sănătate” şi urându-le înţelepciune în acordarea urgentă a drepturilor legitime ale profesioniştilor din sănătate. ”Colindul” va fi susţinut de toate categoriile de lucrători din sănătate, ”urăturile” acestora făcându-se auzite din toate spitalele publice din ţară”, se arată în comunicat.

Protestele încep la ora 10.30, cu un miting în Piaţa Victoriei, urmând a fi respectat numărul maxim de participanţi permis de lege. Apoi, de la ora 12.30, vor avea loc mitinguri la Palatul Cotroceni şi la Palatul Parlamentului. De asemenea, vor avea loc şi manifestări de susţinere desfăşurate în spitalele din ţară.
Principalele revendicări sunt: plata salariului de bază la nivelul prevăzut de legea 153/2017 pentru anul 2022 pentru toţi lucrătorii din sănătate (inclusiv pentru personalul nemedical-TESA); raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază pentru toate categoriile de salariaţi şi calculul tarifului orar al gărzilor prin raportare la tariful orar al salariului de bază. Pentru mai multe detalii accesați ziare.com.
Jurnal FM 