Angajații de la SSPM și-au primit salariile! Primarul Bacăului spune că nu le-au primit. Viziteu nu vrea dizolvarea SSPM-ului
#Postat de Catalin Cojocaru on martie 1, 2021
Societatea de Servicii Publice Municipale se chinuie să supravețuiască. După ce conducerea și-a dat demisia, situația juridică a SSPM-ului s-a complicat, iar angajații riscau să nu-și primească salariile pentru că nu mai exista o persoană cu drept de semnătură care să le vireze în conturi chenzina. Prezent în cadrul unei emisiuni, primarul Bacăului a declarat că angajații SSPM-ului nu și-au primit salariile, iar situația lor e complicată. Conform unor surse jurnaldebacau.ro, angajații SSPM-ului și-au primit salariile, doar că primarul nu a știut acest aspect.

Prezent la Tele 1, edilul Bacăului a declarat că cei 130 de angajați nu și-au primit salariile din cauza faptului că la SSPM nu există o persoană care să semneze pentru salarii. ”La SSPM există o situație nefericită din punct de vedere social. Din 15 februarie, nu și-au primit salariile. Nu e nimeni care să aibă putere de semnătură. Am încercat cu două garnituri de persoane care să asigure Consiliul de Administrație provizoriu și consilierii locali au considerat că nu vor acest Consiliu de Administrație.” (declaratie din data de 25 februarie, dată la care angajații își încasaseră salariile).
SSPM-ul – o societate de care depind lucrările din Bacău
Lucian Daniel Stanciu- Viziteu, primarul Bacăului, le-a propus consilierilor locali, în două rânduri, numirea unui Consiliu de Administrație provizoriu, dar nu a obținut votul aleșilor locali.
”Compania are aproximatov 130 de angajați care nu și-au primit salariile. Pe lângă ei, furnizorii SSPM-ului nu-și pot primi banii, iar noi, administrația, nu putem să facem trotuare, să asfaltăm, să remediem gropile pentru că aceste servicii sunt în administrarea SSPM-ului. Pentru acest blocaj, Consiliul Local poartă responsabilitatea.” – Lucian Daniel Stanciu Viziteu
Dizolvarea SSPM-ul ”poate produce” o serie de procese
”Dacă SSPM-ul va intra în insolvență și va dispărea, atunci voi putea scoate la licitație lucrările de întreținere, care, la momentul actual, sunt date SSPM-ului. Dacă va intra în insolvență, atunci datoriile firmei vor veni la primărie, iar băcăuanii le vor plăti. Nu e normal! Probabil, și angajații vor da în judecată Primăria Bacău ”- Lucian Daniel Stanciu Viziteu – primarul Bacăului
Jurnal FM 